Actualitate

VIDEO / Cum a ajuns o tânără haitiancă crescută la Buzău ținta atacurilor xenofobe pe tema cetățeniei române

O tânără româncă, născută în Haiti și crescută în România, a devenit virală pe rețelele sociale după ce a vorbit despre ce înseamnă să fii cu adevărat român, scrie „Adevărul”. Tânăra, care folosește pe TikTok identitatea „@nealuatvalul”, a crescut la Buzău și trăiește în prezent în Zanzibar, și vorbește despre identitate dincolo de culoarea pielii sau de locul nașterii, mărturisind fără ezitare: „Dacă mă întrebi pe mine unde este acasă, îți voi răspunde întotdeauna: România”.

Tânăra a atras atenția publicului după valul de comentarii rasiste pe care l-a primit după ce și-a declarat identitatea: mesaje precum „Nu ești româncă, ești o cioară” sau „Român ești prin sânge, nu printr-o hârtie” au invadat mediul online. În fața acestor atacuri, ea a răspuns cu claritate: „Oricât v-ar enerva sau ați rescrie ce am spus, eu sunt româncă în acte — adică am cetățenie română — și asta înseamnă legal, nu cultural. Vreau să se înțeleagă clar un lucru: identitatea culturală nu se măsoară în sânge, ci se formează din limba pe care o vorbești, locul în care ai crescut și oamenii care te-au format”.

Cum a învățat să fie româncă

Experiența sa de viață a fost marcată de mutări și adaptări culturale. Legătura ei cu România a început încă din copilărie, când familia s-a stabilit la Buzău, după ce mama ei, care lucra într-o secție de poliție, l-a cunoscut pe tatăl ei vitreg, român. „A venit întrebarea: unde vom sta acum? Cea mai bună variantă a fost să ne mutăm în România”, își amintește tânăra.

Adaptarea nu a fost ușoară. Frigul, limba și comunitatea diferită au fost primele obstacole. „Când am ajuns în România, primul șoc a fost frigul. Eu veneam din Caraibe, nu eram obișnuită cu zăpada. La prima vedere, limba română părea imposibilă, dar cu ajutorul și răbdarea tatălui meu vitreg am început să învăț. A durat aproximativ un an să înțeleg limba română, iar de-a lungul anilor am perfecționat-o”, explică ea. În Buzău, orașul mic în care s-a mutat, oamenii nu erau obișnuiți să vadă persoane de culoare, ceea ce a făcut integrarea mai dificilă.

Astăzi, ea se consideră româncă și în acte și din punct de vedere cultural: „Când spun că sunt româncă în acte, fix la asta mă refer: că nu iau nimănui identitatea. M-am născut în altă țară, am alte rădăcini, dar am crescut în România. Am învățat limba, cultura și valorile. Am mers la școală acolo, m-am format printre români și am drepturile și obligațiile oricărui cetățean român. Nu că vreau să mă laud, dar, culmea, vorbesc mai bine în română decât mulți dintre cei care se scandalizează că o vorbesc”.

Tânăra păstrează legătura cu România prin proiectele sale online. Pe TikTok promovează frumusețile țării și cultura locală: „România nu e o țară care țipă după atenție. Dar dacă ajungi să o cunoști, are un fel aparte de a te ține minte. Fără planuri mari, fără ghiduri turistice. Doar drumuri, sate, munți și povești care s-au legat fără să forțez nimic”.

În prezent, ea locuiește în Zanzibar, unde munca ei zilnică este intensă: „Viața mea în Zanzibar înseamnă muncă. Multă. Lucrez ca guest relations, social media manager, instructor de yoga, manager de spa și coordonez experiența Le Petit Chef. Instagram arată frumos, știu. Dar în spatele pozelor sunt șase zile de muncă pe săptămână, 12–14 ore pe zi și mai multe roluri într-un singur job”.

Articole similare