Actualitate
Trei răniți într-un accident la Vernești

Accident de circulație, vineri după-amiaza, pe Drumul Național 10, în Vernești.
Nu mai puțin de trei persoane au fost rănite în urma impactului frontal dintre un autoturism condus pe direcția Brașov-Buzău de către un buzoian de 20 de ani, și un altul ce rula din sens opus, la volanul căreia se afla un brașovean de 57 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului din Brașov și a unei pasagere din mașina sa, o femeie de 57 de ani, respectiv cu rănirea unui pasager din autoturismul buzoianului, un tânăr de 25 de ani. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.



