Actualitate

Sfințirea apei de Bobotează la Buzău: tradiție, credință și bucurie comunitară

Marți, 6 ianuarie 2026, credincioșii sunt invitați să participe la pelerinajul și slujba de sfințire a apei, la râul Buzău – apa în care a fost martirizat Sf. Sava -, eveniment organizat cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, denumită și „Boboteaza” (adică Arătarea Domnului la râul Iordan), unul dintre cele mai importante momente din calendarul ortodox.

Potrivit preotului Mihail Milea, președintele Fundației „Sf. Sava”, „procesiunea religioasă va începe din fața catedralei municipale <Sf. Sava> la ora 11.30, după terminarea Sfintei Liturghii”. Credincioșii vor merge împreună spre râul Buzău, într-un gest care exprimă credința trăită și împărtășită în viața de zi cu zi.

Slujba de sfințire a apei va începe „la ora 12.00, sub podul de la Mărăcineni, pe partea dreaptă a râului Buzău”, spune părintele Mihail Milea într-un comunicat, în prezența Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei”. Locul ales devine preț de o oră un spațiu al trăirii creștine, unde graba cotidiană cedează locul rânduielii și comuniunii spirituale.

„Vă așteptăm cu multă bucurie sfântă și vă mulțumim de tot sprijinul acordat de fiecare dată”, mai spune părintele Milea, subliniind că bucuria este semnul autentic al vieții creștine și punctul de pornire al unei tradiții care se păstrează vie de-a lungul anilor.

Sfințirea apei de Bobotează reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale calendarului liturgic ortodox și un reper constant al vieții spirituale buzoiene, iar tradiția nu este păstrată din inerție, ci ca formă de fidelitate vie, reluată an de an cu aceeași simplitate și aceeași bucurie. Potrivit tradiției creștin-ortodoxe, în ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă. Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas.

Boboteaza reamintește de  ziua în care Ioan Botezătorul îl botează pe Iisus în apa Iordanului. Este sărbătoarea care amintește de faptul că Hristos Se botează în apele Iordanului pentru a fi arătat lui Israel ca Fiu al lui Dumnezeu prin Teofania Persoanelor Preasfintei Treimi: Tatăl vestește din cer că Iisus Hristos Care a ieșit din apa Iordanului este Fiul Său Cel iubit întru Care a binevoit” (Matei 3, 17) peste Care Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel (Marcu 1, 10). Sărbătoarea Botezului este una dintre cele şapte Taine, cea fără de care nu este posibil să fii creştin.
Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun când oamenii postesc.

Articole similare