Munca la negru a adus la Buzău amenzi de peste trei miliarde de lei vechi

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat acţiuni de control în luna noiembrie 2025, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă. Amenzile aplicate au depășit două miliarde de lei vechi, fiind controlați 94 de agenți economici. Măsurile de ordin pecuniar au fost îndreptate către 14 dintre cei controlați, aceștia având de suportat 18 sancțiuni contravenționale, defalcate în 11 amenzi în cuantum de 201.500 lei, plus 7 avertismente.
În practica inspectorilor de muncă pe teren remarcăm, și de data aceasta, o atitudine îndreptată către conștientizarea și convingerea agenților economici pentru respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă. De altfel, rezultanta unei asemenea practici educaționale rezidă în numărul mare, de fiecare dată când echipele sunt în control pe teren, de avertismente și dispunerea de măsuri pentru remedierea neconformităților constatate. La activitatea de control pe domeniul realțiilor de muncă, în perioada lunii noiembrie 2025, inspectorii de muncă au dikspus nu mai puțin de 322 de măsuri pentru remediere!
„În luna noiembrie 2025, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate 44 de petiții în domeniul relațiilor de muncă. Au fost reclamate aspecte referitoare la neacordarea drepturilor bănești, nereguli privind timpul de muncă și timpul de odihnă, cazuri de muncă nedeclarată sau alte aspecte din domeniul relațiilor de muncă. De asemenea, au fost înregistrate 12 solicitări scrise de informații din partea unor persoane fizice sau juridice în ceea ce privește aplicabilitatea legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă în contextul dinamicii modificărilor accelerate a acesteia, precum și alte date comunicate în baza protocoalelor”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău.
În ceea ce privește munca nedeclarată, inspectorii de muncă au identificat alți cinci angajatori care nu au manifestat intenția de a respecta legislația pe domeniu, astfel încât să încheie cel târziu în ziua anterioară începerii activității, contracte individuale de muncă în formă scrisă. Angajatorii surprinși în situația descrisă mai sus au fost sancționați de inspectorii de muncă prin aplicarea de amenzi în cuantum de 170.000 de lei, adică 1,7 miliarde de lei vechi.



