Copaci rupți de vânt la Pănătău: drum blocat, case fără curent electric

Rafalele de vânt din zona montană a județului au condus, duminică seară, la blocarea cu copaci a drumului comunal din satul Măguricea, comuna Pănătău.
Duminică noapte, în jurul orei 22.30, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au fost solicitați să intervină pentru degajarea a doi copaci căzuți pe carosabilul drumului comunal din Măguricea. Copacii s-au rupt și au blocat circulația rutieră, totodată au afectat fire de energie electrică din zonă.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul ISU Buzău pentru înlăturarea copacilor și asigurarea zonei, intervenția desfășurându-se în cooperare cu autoritățile abilitate, pentru remedierea avariei la rețeaua electrică.
În jurul orei 23.30, „copacii au fost degajați. La locul intervenției a acționat și o echipă Electrica”, a comunicat ISU Buzău.



