Fostul viceprimar Oana Matache a devenit deputat

Fostul viceprimar Oana Matache a devenit deputat social-democrat de Buzău după ce a depus jurământul în plenul camerei inferioare a Legislativului. Ea ocupă locul devenit vacant în urma demisiei din Parlament a fostului premier Marcel Ciolacu, în prezent președinte al Consiliului Județean.
„Am depus jurământul în Parlamentul României ca deputat PSD Buzău. Am avut emoții pentru acest moment de onoare, ce vine cu o răspundere foarte mare. Precum am încheiat astăzi jurământul, astfel mă rog să-mi ajute Dumnezeu – să pot să fiu cu adevărat de folos românilor. Mulțumesc domnilor Constantin Toma, Marcel Ciolacu și Romeo Daniel Lungu pentru încrederea de a mă nominaliza în 2024”, a scris Matache pe Facebook.
Ea încheie, astfel, un capitol al carierei sale politice și profesionale, administrația publică locală: „Mă încearcă și sentimentul de nostalgie pentru că tot astăzi s-a încheiat oficial un alt capitol- administrație publică la Primăria Municipiului Buzău. Vreau să le multumesc public pe această cale domnului primar Constantin Toma și domnului viceprimar Ionuț Sorin Apostu, precum și tuturor colegilor din Consiliul Local Municipal și din Primărie pentru excelenta colaborare. Dar, rămân tot în slujba cetățenilor. Abia aștept să revin către dumneavoastră cu inițiative noi”, este mesajului proaspătului deputat PSD de Buzău Oana Matache.
Oana Matache are 37 de ani, este căsătorită și are doi copii. Este de profesie psiholog, a absolvit Colegiul Național Iulia Hasdeu din București în anul 2008 și a câștigat o bursă integrală de studii la Universitatea Sheffield din Marea Britanie. „Statul Britanic mi-a asigurat costurile integrale de studii, cu condiția de a obține cele mai bune rezultate. Am absolvit ca șefă de promoție a Departamentului de Psihologie, în anul 2012”, declara pentru OPINIA Oana Matache în octombrie 2020.
Ea a lucrat ca psiholog terapeut ABA (Applied Behavioral Analysis sau Analiza Aplicată a Comportamentului) pentru copiii cu autism și cei care întâmpină provocări în dezvoltarea psiho-emoțională. „Am făcut voluntariat în programe de integrare socială și educație pentru copiii rromi din cartierul Ferentari din București și pentru copiii diagnosticați cu cancer, internați la Spitalul Marie Curie, din Capitală. |n perioada 2012-2014 am lucrat ca expert monitorizare proiecte în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională București-Ifov, precum și ca Asistent Project Manager în cadrul unei companii specializate în management în construcții, cu activitate în Viena. Am absolvit cursurile de limbă și cultură germană din cadrul Institutului Goethe din Germania. Am creat cursuri online pentru copii și adulți, cursuri de învățare a limbilor engleză și germană. La reîntoarcerea în țară, în 2018, am început demersurile de a atrage fonduri europene pentru a deschide primul hub educațional din Buzău, Centrul Educațional Eduteka, deschis în septembrie 2019. Eduteka este un spațiu de învățare și socializare pentru copii și adolescenți, cu cursuri de limbi străine, matematică, comunicare, dezvoltare personală, teatru, pictură, fotografie și altele”, a mai spus pentru OPINIA Oana Matache.
Ca viceprimar al Buzăului în perioada 2020-2024, Oana Matche s-a ocupat cu precădere de părțile educațională și culturală din responsabilitatea municipalității



