ActualitateEducație

Cum se transformă donațiile mici în schimbări mari, la Buzău

De șase ani, Cercul Donatorilor Buzău adună oameni care cred că binele se măsoară în fapte care se văd. Până acum, 18 proiecte locale au fost finanțate – trei la fiecare ediție –,  ceea ce înseamnă că, atunci când comunitatea se mișcă, lucrurile bune nu stau să aștepte.

Ediția a VII-a nu va mai avea loc  însă de Crăciun, cum ne-am obișnuit, ci a decis să facă o mică întârziere strategică. Organizatorii și-au luat puțin timp să-și pună lucrurile în ordine și promite că evenimentul din 2 aprilie, înainte de Paște, va avea aceeași atmosferă caldă, aceleași emoții și, desigur, aceeași generozitate molipsitoare.

Până acum, Cercul Donatorilor Buzău a sprijinit proiecte care chiar schimbă comunitatea în bine. Printre acestea se numără prima cameră senzorială din Buzău, un spațiu special creat pentru copii cu tulburări din spectrul autist, unde micii beneficiari pot explora și învăța într-un mediu adaptat nevoilor lor.

Educația a fost la fel de importantă: liceenii au avut parte de „Caravana de debate”, unde au învățat să gândească critic, să vorbească în public și să dezbată idei cu încredere. În cartierele Poștă și Mihai Viteazu, un alt proiect a transformat un spațiu nefolosit într-un loc pentru ateliere creative și activități nonformale, unde copii și adulți pot descoperi arta și știința într-un mod practic și distractiv.

Nu a fost uitată nici implicarea practică: un proiect de radioamatorism pentru copii i-a învățat cum să folosească tehnologia pentru situații de urgență și cum să fie activi în comunitate. În același timp, inițiative precum „Mai curat, Râmnicu Sărat!” au încurajat grijă pentru mediu, aducând un plus de curățenie și responsabilitate în oraș.

Și pentru cei care iubesc jocul și recreerea inteligentă, Cercul Donatorilor a sprijinit transformarea unui spațiu verde la Școala „G.E. Palade” într-un teren de șah în aer liber, încurajând atât relaxarea, cât și gândirea strategică. În același spirit, tradițiile locale au fost păstrate prin susținerea unui proiect ce viza o școală de olărit la Colți, unde artiști și elevi învață meșteșuguri vechi și creativitate.

Mai recent, proiectele continuă să fie orientate spre sprijin concret: de la terapie logopedică și psihologică pentru copii și adolescenți, până la caravane medicale în comunități defavorizate, astfel încât fiecare contribuție a donatorilor să ajungă exact acolo unde contează.

După cum se observă, Cercul Donatorilor depășește granița unui eveniment de strângere de fonduri. Așa cum a fost organizat de fiecare dată a a vut un fel de magie locală, un reminder că, dacă oamenii buni se adună, chiar și lucrurile mici pot să devină importante.  Generozitatea lor nu are nevoie de aplauze sau de reclame; se vede în faptele pe care le fac și în schimbările pe care le aduc.

 

Articole similare