FOTO / La Grădinița nr. 8, educația europeană și responsabilitatea socială în acțiune

Pe 17 decembrie, de la ora 16.30, Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 invită întreaga comunitate la Târgul de Crăciun, un eveniment care depășește spiritul sărbătorilor pentru că este gândit ca un moment de implicare concretă. Fondurile strânse vor fi direcționate către susținerea unui caz medical, demonstrând că responsabilitatea socială poate fi integrată natural în viața unei instituții educaționale.
Evenimentul este unul dintre proiectele care conturează profilul unei grădinițe recunoscute încă din 2023 ca „Școală Europeană”. Prin activități și parteneriate internaționale, GPP nr. 8 a consolidat competențe digitale și ecologice ale copiilor, a oferit cadrelor didactice instrumente și metode noi de predare, iar părinții și comunitatea au devenit colaboratori activi, nu simpli spectatori.
Târgul de Crăciun reunește toate aceste dimensiuni: este o expresie a felului în care educația timpurie și implicarea comunitară se influențează reciproc. Prin proiecte ca acesta, grădinița își continuă misiunea de a modela experiențe concrete, utile și relevante, în care copiii învață prin acțiune, iar comunitatea simte efectul direct al implicării sale.
Far european în educația timpurie
Nu toate grădinițele au curajul și viziunea să se transforme în veritabile centre de excelență cu recunoaștere europeană. Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 din Buzău face exact asta. Instituția, un reper în educația timpurie, a devenit în 2023 prima din județ și printre primele din țară care primește titlul prestigios de „Școală Europeană”. Nu e vorba doar de un titlu. Este vorba despre rezultatul muncii consecvente a cadrelor didactice dedicate inovației, incluziunii și formării continue la standarde internaționale. Prin proiecte de mobilitate cu preșcolari – un demers aproape unic în România -, Grădinița nr. 8 a demonstrat că educația timpurie poate fi și europeană, și modernă, și performantă.
Zilele trecute, Grădinița a fost premiată de Inspectoratul Școlar Județean în cadrul evenimentului de la Consiliul Județean, un premiu care vine ca o confirmare oficială a unei strategii asumate pe termen lung. Este recunoașterea unui drum construit etapă cu etapă, bazat pe angajament, profesionalism și respect față de beneficiari adică față de copii și părinții lor. Grădinița nr. 8 Buzău arată că se poate mai mult: educație europeană, internaționalizare și standarde înalte chiar de la primele etape ale vieții școlare.
Viziunea europeană a GPP nr. 8, o călătorie educațională începută în 2012
GPP nr. 8 continuă să marcheze standarde înalte în educația preșcolară printr-o puternică orientare europeană și internațională, o misiune începută încă din 2012. Instituția a demarat atunci primele proiecte „eTwinning”, creând conexiuni virtuale valoroase și pregătind terenul pentru viitoare colaborări transnaționale.
Un moment definitoriu a avut loc în 2016, odată cu organizarea primului simpozion internațional „Cartea – condiție a demersului educațional de calitate”. Evenimentul, gândit ca o platformă de schimb de bune practici, a adus la Buzău experți și cadre didactice din întreaga lume și a crescut în amploare cu fiecare ediție. Simpozionul a devenit astfel un adevărat pod global al cunoașterii, reunind participanți din cel puțin șapte țări per ediție. În ultimele trei ediții, aria de cuprindere s-a extins semnificativ, incluzând profesioniști din Kenya, Uganda și India, transformând orașul într-un centru efervescent de dialog educațional internațional.
Pionieratul GPP nr. 8 a continuat în 2017, când grădinița a devenit prima instituție preșcolară din județul Buzău care a implementat un proiect Erasmus+. Evoluția a culminat în 2020, odată cu derularea a două proiecte Erasmus+ de succes: „Little farmers meet the soil” și „Healthy mind, healthy body”, care au contribuit la schimbări curriculare și metodologice semnificative, consolidând astfel excelența instituțională și vizibilitatea internațională a grădiniței.
Pionieră în educația europeană prin acreditarea Erasmus+
Anul 2022 a marcat un moment istoric pentru educația preșcolară din județul Buzău: Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 a obținut Acreditarea Erasmus+ în domeniul Educație Școlară, devenind prima și singura grădiniță din județ cu această performanță remarcabilă. Această acreditare este o recunoaștere a excelenței și un instrument strategic care deschide porți către finanțări europene, mobilități internaționale și o dezvoltare instituțională pe termen lung.
Pe parcursul celor trei ani de implementare, personalul didactic a participat activ la cursuri de formare, misiuni de predare și sesiuni de observare în grădinițe și școli europene. Experiența acumulată a fost transpusă direct în practica educațională, îmbogățind activitățile curente, proiectele opționale, parteneriatele interșcolare și colaborarea cu părinții.
Patru obiective strategice pentru o nouă cultură educațională
Planul Erasmus al GPP nr. 8 se concentrează pe patru obiective strategice care definesc o nouă cultură organizațională și educațională: Grădinița urmărește o creștere de 25 la sută a utilizării instrumentelor digitale și a strategiilor inovatoare. Cadrele didactice folosesc aplicații precum Google Lens, Livresq, Magic School sau Padlet, iar resurse precum microscopul digital și masa luminoasă au devenit parte din activitățile zilnice. Metode artistice europene, cum este metoda Closlieu, sunt integrate în proiectele educative, iar profesorii creează propriile prezentări interactive pentru a asigura inovarea continuă.
Se urmărește o creștere de 20 la sută a strategiilor de incluziune și toleranță. Jocurile specifice pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), activități socio-emoționale inspirate din Islanda și modele de consiliere psihopedagogică contribuie la consolidarea valorilor democratice și a respectului reciproc.
Comportamentul ecologic este integrat în activitățile grădiniței, de la amenajarea unei sere și a unei grădini senzoriale, până la folosirea materialelor reciclabile și instruirea personalului în colectarea selectivă. Această abordare a fost inspirată de bune practici din Grecia, Turcia și Italia și urmărește o creștere de 20 la sută a responsabilității față de mediu.
Obiectivul vizează o creștere de 15 la sută a comunicării și consolidării parteneriatelor cu părinții și comunitatea. Activitățile de Team Teaching, consilierea familială și proiectele comune cu părinții au fost intensificate, iar rezultatele au fost diseminate sub formă de volume didactice și resurse educaționale digitale.
Prin această acreditare și implementarea obiectivelor Erasmus+, Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Buzău demonstrează că excelența educațională poate fi atinsă chiar și în învățământul preșcolar, printr-o viziune europeană clară, inovație constantă și un angajament real față de copii și comunitate.












