Europe Direct Râmnicu Sărat, conferință, bilanț și provocări 2026

Europe Direct Râmnicu Sărat, una dintre cele mai active organizații neguvernamentale chiar la nivel național, care promovează voluntariatul în materie de probleme și politici pentru tineri, în contextul apartenenței la spațiul comunitar, a ajuns și anul acesta la etapa valorizării muncii de peste an și invită colaboratorii direcți la o întâlnire ce ar urma să evolueze pe modelul unei conferințe de presă – prezentarea activităţilor și proiectelor implementate sau în implementare și conturarea unei perspective pentru perioada anului 2026, privind accesarea de proiecte noi.
Europe Direct Râmnicu Sărat, Inspectoratul Școlar Județean Buzău și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat au programat o conferință pentru valorizarea proiectelor educaționale derulate prin programele Erasmus+ și prin Corpul European de Solidaritate. Evenimentul urmărește valorificarea proiectelor educaționale implementate prin Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate de către instituțiile din zona Râmnicu Sărat. De asemenea, vor fi identificate oportunități și provocări pentru dezvoltarea viitoarelor proiecte europene. Alături de voluntarii organizației râmnicene, cărora li se vor alătura și cei de la Asociația Road 2EU, sunt invitați să participe cadre didactice, directori, reprezentanți ai instituțiilor educaționale, organizații de tineret, autorități locale și toți cei interesați de programele europene în educație și tineret. Pentru acuratețea acțiunii, organizatorii pun la dispoziție și o pagină online, pentru înscriere, alături de principalele date de identificare ale evenimentului: joi, 18 decembrie, ora 13.00, la Hanul Poienița.
Totodată, voluntarii râmniceni declară Luna Porților Deschise la Europe Direct pe parcursul lunii decembrie. Toți cei interesați să descopere oportunitățile oferite de Uniunea Europeană vor putea afla informații actuale sau să se implice în activități dedicate comunității locale. Sunt așteptați elevii și studenții curioși să descopere Europa, noi oportunități, mobilități, voluntariat internațional și oportunități pentru tineri. De asemenea, pot fi oaspeți și elevii din zona rurală a Râmnicului alături de cadre didactice, de profesori. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor, dornici să dezvolte proiecte în domeniul educației, culturii, participării civice sau incluziunii sociale, vor descoperi un partener în colectivul de voluntari de la Europe Direct. Antreprenorii și persoanele interesate de mediul de afaceri vor descoperi informații de nivel european privind digitalizarea, sustenabilitatea și accesarea de fonduri. Pe toată durata lunii decembrie la Europe Direct Râmnicu Sărat se poate beneficia de materiale informative europene, prezentări tematice, activități pentru tineri, discuții deschise despre prioritățile UE, Quiz-uri tematice.


