AdministrațiePolitic

Candidatul USR-PNL la Consiliul Județean, minciuni electorale pe tema drumurilor

Președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre, a folosit o parte din timpul rezervat discuțiilor libere cu plenul deliberativului pentru a atrage atenția asupra manierei în care candidatul susținut de alianța PNL-USRL la alegerile parțiale pentru președinția instituției, Mihai Răzvan Moraru, înțelege să informeze buzoienii despre anumite realități din județ.

Petre a punctat doar dezinformările făcute în legătură cu starea unor drumuri de nivel județean, precum și stadiul unor dintre documentațiile tehnice, care fac obiectul promovării proiectelor de investiții, pentru atragerea finanțărilor, de la buhetul statului sau prin programe europene, pentru reabilitarea și modernizarea acestei categorii de drumuri.

Adrian Petre, președintele interimar al Consiliului Județean

„Se pare că domnul Moraru descoperă abia acum județul Buzău, mergând cu GPS-ul pe drumuri pe care nu le cunoaște. Declarațiile domniei sale confirmă, din păcate, necunoașterea activității Consiliului Județean și a stadiului real al proiectelor de infrastructură aflate în derulare.

Pentru corecta informare a buzoienilor:

  • Drumul Județean 203L este modernizat și a fost recepționat în urmă cu două luni;
  • Pentru tronsonul DJ 203K Podu Muncii – Plaiul Nucului suntem în procedură de licitație, pa care avem încredere că o vom finaliza până la sfârșitul anului
  • Pentru tronsonul neasfaltat din DJ 203K (Plaiul Nucului – Nehoiu), în data de 20 august 2025 a fost semnat contractul de servicii pentru Expertiza Tehnică D.A.L.I. și P.A.C.

Afirmații precum cele ale domnului Moraru aruncă nedrept cu noroi în munca echipei Consiliului Județean Buzău, inclusiv în activitatea consilierilor PNL care îl susțin. În ciuda acestor tentative ridicole de minimalizare a eforturilor noastre, continuăm să lucrăm, cu responsabilitate și transparență, pentru modernizarea județului și pentru binele buzoienilor”, a spus președintele interimar Adrian Petre.

Un comentariu

  1. DA SHREK MOCANU CUNOASTE PROBLEMELE JUDETULUI–––––DE UNDE……………..SA INTRE EUROII SI DOLARII CU NEMILUITA IN PROPRIUL BUZUNAR DE LA CEI FRAIERI…………….VAI DE NOI CU ACEST SPECIMAN DE ZOO……………..

Articole similare