Carmen Neagu este psiholog, psihoterapeut și profesor. Dar, înainte de toate, este unul dintre acei oameni rari care, în loc să-și construiască o carieră „în sus”, au ales s-o construiască „în adânc”. A pus în centrul muncii ei – fie în sala de clasă, fie în cabinet -, umanitatea, gestul de a sta alături de celălalt, de a-i ține spațiul atunci când lumea i se îngustează în anxietate, traumă, nesiguranță, pierdere sau relații care dor.
Ani de zile a predat limba engleză. A făcut-o cu rigoare și delicatețe. Dar, la un moment dat, a înțeles că ar putea
să-i însoțească pe oameni și folosind limba aceea invizibilă a emoțiilor în care fiecare greșeală are o poveste, fiecare blocaj are o rană, iar fiecare ezitare ascunde un adevăr nerostit despre sine. Așa a trecut spre psihoterapie ca o adâncire a drumului început ca profesor. Pe această traiectorie, Carmen s-a alăturat unui proiect în aceeași direcție cu drumul ales: festivalul „TIM!D”, o întoarcere spre interior, spre vulnerabilitate și spre întâlnirea autentică cu ceilalți. Este un festival care nu strigă, ci invită. Nu vrea să impresioneze,
ci să deschidă.
„TIM!D”, acronimul de la „Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție și Dans”, a reușit să pună împreună, într-o formulă neașteptată, terapia și arta, sensibilitatea și mișcarea, reflecția și bucuria simplă de a fi. Prima ediție, desfășurată în această toamnă la Vila Albatros, a așezat în centrul ei tema singurătății. A acelei singurătăți pe care o purtăm în cuplu, în familie, în rolul de părinte, în comunitate sau în profesie. A singurătății care, deși trăită la plural, rămâne cel mai adesea nespusă.
În acest spațiu, Carmen a venit ca psihoterapeut și ca inițiatoare alături de Florina Potîrniche, directoarea Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, pentru că ea crede cu adevărat că vulnerabilitatea poate fi un limbaj comun. A susținut ateliere – printre ele și un workshop de IFS, o metodă care ne invită să ne întâlnim părțile rănite cu blândețe – și a contribuit la atmosfera de siguranță și deschidere care a definit festivalul.
Participarea ei a dat corp unei viziuni pe cât de simple, pe atât de necesare: psihoterapia nu trebuie „să rămână închisă” în cabinet. Ea poate coborî între oameni, poate ieși în lume, poate fi trăită împreună, în comunitate. TIM!D a fost exact acest tip de încercare: o punte între oameni care, poate, nu s-ar fi întâlnit altfel în propriile lor timidități, singurătăți, frici, dar și în propriile lor speranțe.
În interviul pe care vi-l prezentăm în continuare – dedicat primei ediții „TIM!D” -, Carmen Neagu vorbește din postura unei psihoterapeute, dar și din aceea a omului care a văzut, în mod concret, cum o comunitate poate renaște atunci când are curajul să-și privească fragilitățile. Este vocea cuiva care știe că sensibilitatea nu e o slăbiciune, ci o formă de luciditate; că timiditatea nu ne îndepărtează de ceilalți, ci ne apropie; și că vulnerabilitatea, atunci când este întâmpinată cu grijă, devine poate cel mai solid mod de a fi cu adevărat în lume : cu noi și unii cu alții.
Reporter: Cum ați descrie rolul dv. în cadrul festivalului TIM!D?
Carmen Neagu: M-am aflat într-un rol dublu: arhitect al ideii și, în același timp, profesionistul invitat să creeze spații de reflecție și de lucru cu grupul. Am fost cu un picior în visare și cu celălalt în construcția propriu-zisă a festivalului.
Rep.: Ce a însemnat să fiți simultan participant la idee și expert invitat?
C.N.: A însemnat o întâlnire rară: să simt proiectul crescând din interior și, totodată, să-l echilibrez cu ochiul psihoterapeutului. „TIM!D” este și al meu, ca idee, dar și locul în care mi-am pus în joc competențele profesionale. În primul rând, „TIM!D” este visul Florinei, iar eu o prietenă a visului ei.
Rep.: Cum ați perceput energia publicului?
C.N.: O energie curioasă, caldă, atentă. Oamenii au venit cu disponibilitatea de a asculta și de a se implica. Când creezi un context fără grabă și cu respectare de limite, publicul buzoian răspunde foarte bine— exact cum am văzut și în newsletterul „Sub cerul Buzăului”.
Rep.: Care este cel mai emoționant moment trăit la „TIM!D”?
C.N.: Momentul în care un adolescent a îndrăznit să întrebe: „Cum se poate duce cineva acasă, dacă la el acasă este tot timpul furtuna?”. Acea întrebare a deschis o lume întreagă de vulnerabilitate și adevăr. A fost clipa în care „TIM!D” a devenit, pentru mine, mai mult decât un festival: a devenit o mărturie a nevoii reale de spațiu sigur.
Rep.: Ce provocări ați întâmpinat și ce oportunități ați descoperit?
C.N.: Provocările au ținut de logistică și de faptul că orașul nu are încă tradiția unor evenimente dedicate sănătății mintale. Dar tocmai aici stă oportunitatea: Buzăul este un teren deschis pentru inițiative noi, iar „TIM!D” poate deveni un reper regional.
Rep.: De la ce a pornit ideea festivalului TIM!D?
C.N.: A pornit dintr-o nevoie observată în comunitate: oamenii nu aveau suficiente contexte în care psihologia să fie trăită, nu doar explicată. „TIM!D” acoperă acest gol — oferă un spațiu în care emoțiile și conversațiile se deschid.
Rep.: Cum s-a transformat conceptul inițial?
C.N.: De la o discuție despre ce fel de proiect ni s-ar potrivi în acest oraș mie și Florinei, la un program cu fir roșu terapeutic, apoi la un festival cu structură clară, invitați, ateliere și direcție comunitară.
Rep.: Care au fost primele conversații cu Florina Potîrniche?
C.N.: Au pornit din entuziasmul Florinei de a se defini în acest moment. Din acest impuls s-a născut dorința de a crea un spațiu în care oamenii – nu doar ea -, să se poată regăsi.
Rep.: Care sunt elementele esențiale pentru identitatea „TIM!D”?
C.N.: Atmosfera de siguranță, ritmul fără grabă, întâlnirile reale între oameni, interesul pentru comunitatea locală și îmbinarea psihologiei cu educația și cultura.
Rep.: În ce fel reflectă „TIM!D” perspectivele dv. profesionale?
C.N.: Festivalul poartă aceeași amprentă pe care o pun și în terapie: claritate, normalizare, spațiu de liniștire, respect pentru povestea fiecăruia. „TIM!D” e o educație psihologică trăită, nu doar predată.
Rep.: Ce reprezintă „TIM!D” pentru dv. la nivel personal?
C.N.: Este o formă de întoarcere acasă — către ceea ce cred despre oameni, despre ritmurile lor și despre nevoia de a fi văzuți. E un proiect care mă așază între profesie și umanitate.
Rep.: Cum v-a schimbat „TIM!D” ca profesionist?
C.N.: Mi-a confirmat că pot construi contexte de conștientizare comunitară, nu doar procese terapeutice individuale. A fost o extindere firească a parcursului meu: de la clasă, la cabinet, la comunitate.
Rep.: Ce metaforă ai folosi pentru a defini ceea ce este „TIM!D”?
C.N.: „TIM!D” este lumea de acasă, demult uitată, în care puteam fi cine eram — pe care am acoperit-o când am ieșit în lumea mare.
Rep.: Dacă ar fi un singur concept care definește „TIM!D”, care ar fi acela?
C.N.: „Acasă”. Pentru că oferă sentimentul unei reveniri la sinele colectiv, neîmpins de așteptări grandioase sau ritmuri comerciale.
Rep.: Cum v-a influențat activitatea de profesoară de engleză?
C.N.: Lucrând cu elevii am văzut că, dincolo de lecții, veneau cu anxietăți, rușini, lupte personale pentru care nu exista loc în școală. Acolo a apărut nevoia unui spațiu în care emoția să aibă loc. „TIM!D” continuă această idee.
Rep.: Ce ați descoperit lucrând cu elevii și ce v-a condus la „TIM!D”?
C.N.: Că oamenii – indiferent de vârstă -, au nevoie să fie văzuți. „TIM!D” oferă tocmai asta: un context în care să fii luat în serios fără să fii evaluat.
Rep.: Cum a contribuit experiența dv. de psihoterapeut la acest proiect?
C.N.: Prin atenția la siguranță, limite, ritm și limbaj. Festivalul are structura unui spațiu psihologic extins: protejat, conținător, accesibil.
Rep.: Ce ați învățat din „Sub cerul Buzăului” despre comunitate?
C.N.: Că oamenii caută sens, apartenență și o respirație în ritmul vieții lor reale. Aceste observații au influențat tonul și dinamica festivalului.
Rep.: Care este legătura dintre nevoile comunității și traseul dv profesional?
C.N.: Traseul psihoeducației este continuu: de la școală → la cabinet → la proiecte comunitare → la „TIM!D”. Fiecare etapă a adunat nevoi reale de trăit bine și cu încredere împreună, iar festivalul este răspunsul natural la ele.
Rep.: Cum vedeți „TIM!D” în următoarele ediții?
C.N.: Ca pe un festival care crește organic: cu invitați internaționali și oameni reali care să își spună poveștile interioare, cu ateliere pentru copii și adulți neurodivergenți, cu spații interdisciplinare și cu rolul de hub comunitar al viitoarei clinici „Timid”.
