Maria Ștefania Manafu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, se remarcă prin pasiunea sa pentru teatru și prin implicarea activă în grupul de cronicari coordonat de profesoara Mihaela Nicolae.

Prin intermediul cronicilor de teatru, Maria reușește să descifreze mesajele transmise de piesele pe care le urmărește și să împărtășească experiențe profunde cu publicul. „A scrie o cronică de teatru este o încercare a forțelor proprii, pe care nici nu știai că le ai. Nu este doar un exercițiu de redactare sau de analiză, ci o veritabilă cale de inițiere în misterul scenei, în alchimia dintre actor, text și public”, mărturisește Maria.

Pentru ea, această activitate s-a transformat, de-a lungul a trei ani consecutivi, într-un ritual al descoperirii și al înțelegerii profunde a artei dramatice, dar și al formării propriei voci critice. „Privind retrospectiv, cei trei ani de mers constant la teatru și de scriere a cronicilor au reprezentat o școală a sensibilității și a discernământului. Am învățat să ascult tăcerile dintre replici, să observ detaliile aparent neînsemnate și să respect efortul din spatele fiecărui gest artistic. Un con de lumină așezat pe mijlocul scenei poate modifica total percepția”, adaugă tânăra.

Maria consideră teatrul ca o lentilă prin care privește lumea: „Teatrul m-a învățat să privesc lumea shakespearian, ca pe o scenă complexă, în care fiecare om joacă un rol esențial, iar cuvântul – scris sau rostit -, are puterea de a transforma realitatea în magie”.

Prin pasiunea sa pentru teatru și prin dedicația cu care scrie cronici, Maria Ștefania Manafu demonstrează că arta reprezintă un spectacol și, totodată, o cale de creștere personală și de aprofundare a sensibilității critice.

Ea ne invită să pătrundem în universul piesei de teatru „0^o C – CU SOARE”, explorând cu sensibilitate și atenție subtilitățile comunicării și ale iubirii. Prin mini-cronica sa, ea surprinde atât frumusețea etapelor unei relații, comparate cu anotimpurile, cât și mesajul profund al spectacolului, care aduce în prim-plan experiența persoanelor surde și importanța empatiei într-o societate adesea insensibilă.

„0^o C – CU SOARE”

„0^o C – CU SOARE”  este o piesă de teatru excepțională, construită în jurul ideii de iubire și, evident, de comunicare. În fond, comunicarea este o formă a iubirii. Etapele unei relații seamănă cu anotimpurile. Așa cum primăvara soarele apare discret, ajungând vara la adevărata strălucire, este aproape firesc să vină și toamna, apoi iarna sentimentelor.

În primele două anotimpuri iubirea este frumoasă și necondiționată – unul dintre parteneri nu aude, și de ce ar conta lucrul acesta?! Când iubesc, acești oameni sunt frumoși, plini de viață, comunică și au ce-și transmite.

În același timp, spectacolul apără o cauză, aceea a oamenilor care nu aud zgomotul lumii. Surzii sunt marginalizați de o societate cinică și se închid deseori în ei, riscând să piardă sensul lucrurilor. Nu știu cum este să nu-ți auzi vocea, dar știu că Charlie Chaplin a fost un actor uriaș, care n-a avut nevoie de cuvinte pentru a cuceri lumea. Sinkó Ferenc, actorul din rolul lui Radomil, este purtătorul de mesaj al acestui spectacol puternic.

*

Sebastian Macovei, elev în clasa a XII-a F la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, și-a propus să urmeze Facultatea de Medicină Veterinară, alegerea sa fiind mai profundă decât simpla afecțiune pentru animale.

„M-a întrebat cineva de ce vreau să dau admitere la Medicină Veterinară și am evitat răspunsul previzibil, acela că animalele au o bunătate mai mare decât a oamenilor. Sunt încă la stadiul de reflecție morală, nu am destulă experiență, dar învăț continuu”, mărturisește Sebastian.

Practică sporturi cu pasiune și este inspirat de mentalitatea de învingător a Simonei Halep: „O admir pe Simona Halep pentru mentalitatea ei de învingătoare. Cred că, dacă vrei, poți. Limitările sunt mereu în afara noastră”. Până acum, Sebastian a practicat volei și handbal. „Cert este că până acum am făcut, cu tenacitate și plăcere, sport, volei și handbal, iar acum, la final de liceu, mă pregătesc să devin un om mai bun, să mai urc o treaptă a cunoașterii”, spune el.

Pasionat de științe, a participat la olimpiada de biologie și la evenimentul „Noaptea privighetorilor”. „Îmi plac științele, îmi plac și artele”, adaugă Sebastian, care și-a cultivat latura artistică scriind recenzii pentru spectacolele de teatru din festivalurile de la Buzău. Încă păstrează în minte detaliile decorului unui „Othello” „absolut spectaculos”, spectacol care, spune el, „poate că acela a fost momentul care a declanșat cu adevărat în sufletul meu dorința de a veni la teatru în mod constant, mai ales că am avut și statutul privilegiat de cronicar”.

Această combinație de pasiune pentru științe, artă și sport conturează un tânăr cu determinare, curiozitate și dorința de a-și urma visul în mod conștient și responsabil.

Sebastian Macovei ne oferă o mini-cronică atentă și sensibilă asupra spectacolului „DIE(t)”, pus în scenă de Teatrul Municipal „Bacovia”. Cu o combinație de observație critică și reflecție personală, Sebastian surprinde energia și talentul actorilor, precum și mesajele subtile și simbolice ale piesei. Cititorul este invitat să descopere, alături de autor, cum teatrul se transformă în spațiu de introspecție, unde umorul și gravitatea se împletesc, iar atenția la detalii transformă fiecare gest scenic într-o lecție despre vulnerabilitate, responsabilitate și grija față de propriul trup.

„DIE(T)”

I-am recunoscut imediat pe actorii din spectacolul „Uzina artiștilor”, trupa Teatrului Municipal „Bacovia”, prezentat la ediția anterioară a festivalului. Ne-au plăcut foarte mult atunci.

I-am regăsit la fel de neobosiți, de talentați, gata să se dăruiască publicului. Au făcut risipă de energie în roluri atipice, dificile. Le-am admirat capacitatea de a trece ușor de la o stare la alta, de a intra, prin emoțiile transmise, în comunicare subtilă cu sala și de a ni se arăta așa cum sunt, puternici și vulnerabili. Anticipam un spectacol plin de energie, cu scena plină de culoare și efecte sonore antrenante. Și în „DIE(t)”, la fel ca în „Uzina artiștilor”, mesajul trece dincolo de aparențe, păstrând o puternică actualitate socială.

Textul are expresivitate și stârnește hazul, atunci când nu te pune pe gânduri. Ar exista, spune în monologul său actorul Dragoș Huluba, o conspirație mondială împotriva cartofilor prăjiți, subiect ce preocupă pe toată lumea. Cartofii prăjiți devin pretext de calcule obositoare și necontenite – o porție mare de cartofi prăjiți are la fel de multe calorii ca o porție medie, dar ambalajul mai atrăgător ar determina opțiunea iubitorilor de carbohidrați. Ce-ați zice de un bacalaureat despre cartofii prăjiți?! Pare absurd, dar nu și imposibil.

Pe costumele de culoarea pielii răsar, la un moment dat, porțiunile negre, ca niște niște gâlme. Apoi, multiplicându-se, se ivesc forme lungi, versatile, în spirală, ca prelungiri ale membrelor. Într-un dans (aproape) macabru, unduindu-se spectaculos, imprevizibil, avem imaginea tulburătoare a zonelor necrozate din interiorul corpului uman. Elementele de patologie capătă forme simbolice și îi revine spectatorului responsabilitatea să înțeleagă ceea ce se spune și direct, prin replici dure strecurate printre glume: nu e de glumă cu dietele! Te lasă fără energie, te aruncă în brațele depresiei, te distrug.

Te întrebi, după ce vezi piesa, dacă ești îndreptățit, ca posesor al unui corp, să abuzezi în așa măsură de el, fără ca măcar să-l „asculți”, să știi dacă îi priește „dieta”, dacă o acceptă. Să ai timp și răbdare cu propriul trup înseamnă să ai grijă de viața ta.

Unul dintre mesajele spectacolului chiar acesta a fost: trupul are nevoie de iubire, așa cum au și alte dimensiuni ale ființei noastre. Suntem vulnerabili.