Cultură

Directorul adjunct de la „Hasdeu” lansează „Întoarcerea la filosofia educației” la Gaudeamus

Volumul „Întoarcerea la filosofia educației”, semnat de prof. dr. Anca Florea, director adjunct al Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, și apărut la Editura Cartea Românească Educațională, va fi prezentat miercuri, 3 decembrie, la standul editurii din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, începând cu ora 18.00.

Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Vasile Burlui, iar prezentarea va fi susținută de lector univ. dr. Oana Șerban, autoarea prefaței cărții, și de conf. univ. dr. Livia Iacob.

Într-un interviu acordat cotidianului OPINIA cu ceva timp în urmă, prof. dr. Anca Florea a explicat că volumul său își propune să readucă filosofia și valorile morale în centrul educației, evidențiind rolul axiologiei și al semioticii în înțelegerea paradigmelor educaționale contemporane. Titlul cărții exprimă dorința de a reconecta educația cu rădăcinile sale filosofice și valorice, spune autoarea. Cartea avertizează asupra pericolului superficialității și relativismului în educația modernă și subliniază că formarea elevilor nu trebuie să se limiteze la competențe tehnice, ci să includă dezvoltarea morală și cognitivă.

Evenimentul de la Gaudeamus va fi un punct de reflecție pentru profesori, cercetători și toți cei interesați de educație, aducând în prim-plan ideea că educația autentică începe cu valori și integritate, nefiind vorba numai de metodologii și standarde.

Articole similare