Ionuț-Alexandru Nichifor, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, îmbină teatrul, științele exacte și voluntariatul într-un parcurs educațional remarcabil.

Ionuț-Alexandru Nichifor este unul dintre tinerii care demonstrează că pasiunea pentru artă poate conviețui armonios cu rigoarea științelor exacte. Drumul său începe „destul de devreme”, spune el,  pe când se afla în clasa a V-a, când a descoperit teatrul și a urcat pentru prima dată pe scenă. Debutul său  fost încununat de succes, pentru că a obținut Premiul I  chiar la primul său concurs. „Eram un copil care interpreta un monolog, într-o sală imensă – așa mi se părea atunci -, cu luminile îndreptate asupra mea”, își amintește el.

În gimnaziu, scena devine pentru el un spațiu familiar, iar aplauzele îl conving să continue. Un nou moment definitoriu apare în clasa a VIII-a când, povestește el, „am interpretat un monolog, mai complex de data aceasta, și m-am clasat tot pe primul loc”, fiind invitat și la gala de premiere, experiență pe care o numește „un real succes”.

Dar, dincolo de artă, Ionuț descoperă treptat o altă chemare: științele exacte. „Mi-am dat seama că mă atrag și științele exacte, mai ales chimia”, spune el, adăugând că  a înțeles devreme care îi este cu adevărat menirea: „Mi-am zis că voi merge la Medicină”. În liceu a ales profilul „Științele naturii” și a participat la numeroase competiții de chimie și biologie: „Cristofor Simionescu”, „Zircon” sau Olimpiada de Biologie, care l-au ajutat să se descopere: „Multe concursuri m-au ajutat să mă descopăr”.

De asemenea, implicarea lui în proiecte de mediu i-a conturat atât sensibilitatea, cât și spiritul practic. A participat la „Școli prietenoase cu natura”, care i-a dat șansa să planteze copaci în Parcul Crâng și să participe la acțiuni de protejare a păsărilor urbane. Tot în această direcție a fost și Olimpiada Speciilor, unde a ajuns până la faza națională. Această experiență i-a adus un plus în plan personal: „Cred că așa am devenit un om mai sensibil și, în același timp, mi-am dezvoltat și spiritul practic”.

Un alt moment memorabil a fost participarea sa la Forumul MERITO, pe 24 mai 2025. Ionuț l-a descris ca pe „un eveniment care a creat un mediu autentic de învățare”, în care s-a simțit privilegiat să fie „ca elev de liceu, printre profesorii creativi”, o experiență „prețioasă” și „încărcată de responsabilitate”.

Pasiunea pentru muzică îl însoțește la fel de constant. „Începând din clasa a IX-a am luat parte la corul liceului <Floarea albastră>”, spune Ionuț, mărturisind simplu și sincer: „Iar eu iubesc muzica”.

Deși a dezvoltat o afinitate puternică pentru științe, teatrul rămâne o parte esențială a identității sale. Nu a lipsit de la festivalurile de teatru, iar anul acesta a luat parte la „Săptămâna Teatrului Tânăr”, unde a scris cronici de teatru în atelierul de recenzii. Numele lui apare deja în dreptul mai multor articole publicate pe Bookhub.ro.

Acum, Ionuț se pregătește intens pentru admiterea la Facultatea de Medicină din București, sprijinit de profesorii dedicați ai colegiului despre care spune că „i-am simțit mereu aproape de suflet”. Se consideră format într-un mediu în care a învățat rigoarea științifică, dar și-a păstrat „pasiunea pentru partea umanistă”, în special pentru literatură. Autorul său preferat este Eric-Emmanuel Schmitt, ale cărui cărți , mărturisește el, „mă trimit spre zona rafinată a psihologiei”.

Povestea lui Ionuț-Alexandru Nichifor este a unui tânăr care pășește cu încredere spre Medicină, fără a renunța la luminile scenei, la forța muzicii sau la delicatețea literaturii; are deja un CV complex, construit cu talent, disciplină și sensibilitate.

El ne prezintă o mini-cronică a spectacolului „Liliom” montat de Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău, în regia lui Andrei Huțuleac; în această cronică reușește să creioneze cu măiestre o poveste despre fragilitate, inocență și limitele iubirii. În această lume scenică intensă, construită pe textul lui Ferenc Molnár și adaptată pentru publicul contemporan, relațiile devin oglinzi ale vulnerabilităților umane. Privind spectacolul cu sensibilitatea unui spectator atent la detalii, Ionuț surprinde dinamica profundă dintre personaje și felul în care regizorul reușește să transforme simbolurile în emoție pură.

„Liliom”

Julika îl iubește pe Liliom, chiar dacă acesta se poartă urât cu ea. El e agresiv și nerezonabil. Ea este angelică. Se întâmplă așa din pricina iubirii, care te face orb. Nu mai vezi nimic, ai impresia că ai fost lovit cu inima, așa cum spune Julika. Amândoi, Julika și Liliom, au un sâmbure de candoare, dacă ne gândim bine. Iar actorii păstrează, în interpretare, această inocență.

M-a impresionat finalul. Prin steluța aprinsă în cer (un bec care nu mai e un bec!) se face trecerea dintre lumea care are caracteristicile lumii noastre și lumea cealaltă, pe care, uneori, nici nu poți să ți-o imaginezi, fiindcă este inimaginabilă pentru un om obișnuit, cel puțin, nu și pentru regizor. (V.B.)

*

Mihai Bunea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, se remarcă printr-o combinație inedită de pasiuni: de la științele naturii și matematică, la teatru și creație literară.

Pe parcursul liceului, Mihai a făcut parte din echipa atelierului de cronici, inițial din dorința de a descoperi teatrul ca spațiu cultural. „Am văzut mai ales spectacolele din festival. Ulterior, mi-am dat seama că, prin scris, poți spune multe despre lumea din jurul tău și, cel mai important, poți să vorbești mai limpede despre tine”, mărturisește tânărul.

Profilul său de real, cu specializare în științele naturii, i-a dezvoltat un simț practic și o gândire analitică. Mihai are la activ participări la concursuri de matematică, printre care și competiția „Sclipirea Minții”. De asemenea, este voluntar al Societății Ornitologice din România, implicându-se în activități de protecție a păsărilor, hrănindu-le și construindu-le adăposturi.

Pasiunile sale includ și hobby-uri „copilărești”, precum colecțiile de LEGO, dar și scrisul, prin care își exprimă creativitatea. În viitor Mihai intenționează să urmeze Politehnica, deși inițial visa la o carieră medicală. Cu aptitudini pentru tehnologie și un interes continuu pentru cultură, el nu exclude nici o posibilă carieră în teatru.

Mihai Bunea reprezintă exemplul unui tânăr curios, implicat și echilibrat între pasiuni artistice și științifice, pregătit să descopere ce îi rezervă viitorul.

Într-o mini-cronică, Mihai Bunea ne invită să pășim într-un univers scenic în care fragilitatea sufletului este expusă cu sinceritate și finețe. Spectacolul Teatrului de Artă București, „Fetița din debara”, în regia Andreei Grămoșteanu și a lui Alexandru Unguru, deschide cu grijă sertarele ascunse ale unei copilării marcate de lipsa afecțiunii, oferind publicului un amestec tulburător de tristețe, duioșie, tandrețe și bucurie. Aceste aspecte sunt surprinse de Mihai care prezintă monologul intens al Oanei Jindiceanu  drept o confesiune despre rănile tăcute ale copilăriei și despre importanța iubirii în construirea armoniei familiale. Prin această cronică, Mihai Bunea subliniază cu sensibilitate felul în care spectacolul transformă o poveste dureroasă într-un act artistic plin de adevăr și emoție. 

„Fetița din debara”

Spectacolul Teatrului de Artă București „Fetița din debara” în regia Andreei Grămoșteanu și a lui Alexandru Unguru, a fost un amestec de sentimente: tristețe, duioșie, tandrețe, fericire. Am râs cu poftă, dar am și vărsat câteva lacrimi.

Este o piesă în care copiii, dar și adulții, se pot regăsi, deopotrivă. Spectacolul ne face să înțelegem mai bine cât de importantă este iubirea care creează armonia unei familii. Într-un monolog cu tot felul de inserții psihologice și momente comice, actrița Oana Jindiceanu ne pune în față parcursul unei vieți lipsite de afecțiunea părinților. Absența unei îmbrățișări poate duce la distrugerea încrederii în sine. Reproșurile mamei și ale bunicii, absența tatălui, pierderile afective, eșecurile greu de gestionat, toate transformă copilăria într-o perioadă grea și umilitoare.

„Fetița din debara” este un spectacol în care se vorbește deschis despre experiențe pe care niciun copil nu ar trebui să le trăiască.