Actualitate

Buzău 21k 2025, cursa care a transformat idei în organizații caritabile

Primele semne că proiectul Semimaraton 2K „Buzău 21k 2025”, organizat de Fundația Comunitară Buzău, a început să-și lase amprenta asupra comunității sunt deja vizibile. Ceea ce a pornit ca o cursă cu 1.000 de alergători și o atmosferă electrizantă s-a transformat, treptat, într-un motor de schimbare pentru patru inițiative caritabile locale.

După luni de muncă, ideile din spatele proiectelor s-au clarificat, echipele s-au maturizat, iar oamenii implicați au început să adune în jurul lor voluntari, donatori și energie proaspătă. Două dintre grupurile de inițiativă au trecut printr-o transformare importantă: au devenit asociații înregistrate, cu planuri clare și responsabilități asumate. În județul Buzău există acum două noi organizații caritabile care au prins contur chiar în urma acestei curse.

Un alt proiect a avut o evoluție spectaculoasă. A fost lansat public chiar în cadrul Buzău 21k, a câștigat rapid finanțări suplimentare, iar acum funcționează și în București. Organizația SIGUR primește aprecieri din partea organizatorilor pentru ritmul alert în care a crescut.

Pentru toate echipele implicate, perioada dinaintea cursei a fost intensă și plină de provocări. Au găsit ambasadori care să alerge pentru cauzele lor, au convins donatori, au promovat proiectele pe platforma Galantom și au strâns fonduri direct din comunitate. A fost o premieră pentru Buzău: un eveniment sportiv de masă în care componenta caritabilă a avut un rol esențial. Iar rezultatele încep acum să se vadă, odată cu primele planuri puse în mișcare.

În următoarele luni, până în vara lui 2026, proiectele își vor continua drumul, în limitele bugetelor strânse. Sponsorizările sunt în continuare deschise, iar doritorii pot sprijini asociațiile AMURTEL România, Asociația Umanitară a Spitalului Smeeni, „E OK să știi” și „SIGUR”.

De asemenea, organizatorii anunță că pregătirile pentru „Buzău 21k 2026” sunt deja în desfășurare. Ei promit o ediție cu și mai multă energie și cu un impact tot mai puternic în comunitate.

Cele patru cauze caritabile ale ediției 2025

La semimaratonul 2K Buzău, fiecare pas alergat a purtat cu sine o speranță în plus pentru comunitate. Au fost susținute patru cauze caritabile valoroase, reunind oameni inimoși în jurul unor nevoi reale și urgente. De la intervenții medico-sociale pentru cei vulnerabili, la sprijin pentru copiii din plasament, educație parentală empatică și ateliere de informare pentru adolescenți, proiectele alese reflectă grija pentru sănătate, educație și demnitate.

Participanții la cursă au alergat nu doar pentru performanță, ci și pentru a transforma solidaritatea în fapte. Fiecare proiect aduce o contribuție esențială în viața celor pe care îi susține și a avut nevoie de energia și implicarea noastră, a buzoienilor, pentru a merge mai departe.

Cele patru proiecte sunt: „Ambulanța Medico-Socială Smeeni”, „Casă, Masă și Zâmbete pentru Copii”, „Părinți Pregătiți, Copii Fericiți” și „Educație Sexuală și Emoțională pentru Liceeni”.

  • „Ambulanța Medico-Socială Smeeni” este un proiect al Asociației Umanitare a Spitalului Smeeni ce își propune să achiziționeze o ambulanță socială care, alături de echipa Spitalului de Boli Cronice Smeeni și a Asociației, să ofere îngrijiri medicale și suport social la domiciliul persoanelor vulnerabile din județ.
  • „Casă, Masă și Zâmbete pentru Copii” este un proiect al Asociației AMURTEL România ce sprijină copii din casa de plasament de la Pănătău cu hrană, îngrijire și educație.
  • „Părinți Pregătiți, Copii Fericiți” este un proiect al grupului de inițiativă SIGUR format din psihologi ce oferă formare pentru 60 de părinți cu metode de parenting empatic (Circle of Security).
  • „Educație Sexuală și Emoțională pentru Liceeni” este un proiect inițiat de un grup format din elevi și profesori ce oferă ateliere sigure și accesibile de educație relațională, afectivă și sexuală pentru adolescenții din liceele tehnice și din zona rurală a județului Buzău.

Articole similare