Serviciul de Probațiune Buzău, pilon în implementarea la nivel local a Strategiei naționale de prevenirea recidivei

Nicoleta ȚENDRIA BÎSCEANU
Serviciul de Probațiune Buzău a organizat în data de 13 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Buzău, ședința de lucru referitoare la implementarea Strategiei naționale de prevenire a recidivei 2025-2029, aprobată prin H.G. nr. 447/30.04.2025.
La întâlnire au participat reprezentanții Instituției Prefectului, Direcției de Asistență Socială, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Buzău, Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Inspectoratului Județean Școlar Buzău, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a
Copilului Buzău, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău.
Argumentele întâlnirii au la bază atât specificul activității serviciului de probațiune care implică lucrul cu persoane sancționate penal, cât și faptul că recidiva este un fenomen complex ce are nevoie de o abordare integrată cu implicarea partenerilor comunitari.
În esență, problema recidivei vizează atât factorii sociali, culturali și economici precum suportul social, atitudini prosociale, stigmatizări, resurse materiale, cât și factori personali precum valori, motivație, educație etc., astfel încât implementarea Strategiei naționale de prevenire a recidivei nu poate avea decât o abordare multidisciplinară și multinivelară cu acțiuni specifice diferitelor categorii de persoane (populație generală, persoane sancționate/condamnate cu măsuri neprivative de libertate, persoane aflate în post-detenție etc.).
Obiectivele generale ale întâlnirii au fost reprezentate de analizarea stadiului actual și stabilirea unor măsuri care țintesc înlăturarea factorilor de risc în ceea ce privește recidiva și dezvoltarea celor protectivi, întărind astfel rolul comunități în ansamblul ei. În cadrul întâlnirii a fost consolidat rolul panelului de experți instituționali, aceștia urmând să elaboreze curricule generale de pregătire comună privind valorile care ghidează reducerea riscului de recidivă, atât în cazul populației generale, cât și al persoanelor sancționate penal cu măsuri neprivative de libertate.
Pentru populația generală din județul Buzău, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre organizarea de întâlniri informative și evenimente publice periodice, implementarea unor programe pentru prevenirea comportamentului infracțional în unitățile de învățământ și la nivelul specialiștilor din instituții. Ca exemplu, enumerăm campaniile organizate în rândul minorilor și tinerilor din liceele buzoiene „Fii influencer-ul alegerilor tale! A-LEGE informat” și „Aleg să spun NU! Ce se întâmplă dacă spun DA!”.
În ceea ce privește prevenirea reiterării comportamentului infracțional în cazul persoanelor sancționate cu pedepse neprivative de libertate, s-au stabilit măsuri pentru facilitarea accesului la cursuri școlare, de calificare, dezvoltare personală și la programe de reintegrare socială, precum programul „În siguranță la volan. Stop accidentelor!”.
Pentru persoanele private de libertate s-a avut în vedere conturarea unor activități ce vizează perioada post-detenție: de informare, consiliere și mediere a muncii, îmbunătățirea accesului la programe școlare și de formare profesională, acordarea de asistență specializată post-detenție persoanelor cu tulburări mintale și adicții, în sensul informării și referirii acestora către centrele de sănătate mintală locale.
Serviciul de Probațiune Buzău își propune să continue astfel de întâlniri trimestrial sau ori de câte ori va fi necesar, pentru valorificarea competențelor fiecărei instituții și luarea măsurilor care țintesc înlăturarea factorilor de risc în ceea ce privește recidiva și dezvoltarea celor protectivi, întărind astfel rolul comunității buzoiene în ansamblul ei.
Nicoleta ȚENDRIA BÎSCEANU este P.R. al Serviciului de Probațiune Buzău



