FOTO / „HDebate Competition 2025”, o poveste despre dialog, implicare și valori

Timp de trei zile, amfiteatrul Colegiului Național „B.P. Hasdeu” s-a transformat într-un spațiu al atenției și al reflecției, unde tinerii s-au întâlnit pentru a-și exersa gândirea critică și abilitatea de a argumenta.
Sub titulatura „HDebate Competition 2025”, competiția a durat trei zile pe parcursul cărora tinerii și-au susținut moțiunile cu rigoare și, totodată, au experimentat sentimentul mai rar al apartenenței la o comunitate în care dialogul și respectul pentru ideile celorlalți sunt valori palpabile. Competiția a fost organizată cu sprijinul ARDOR (Asociația Română de Oratorie și Dezbatere), iar diplomele acordate participanților au fost semnate de Radu Țigănuș, președintele ARDOR Muntenia, subliniind recunoașterea efortului și talentului fiecărui tânăr debater.
Proiectul a fost realizat cu implicarea a două foste hasdeiene, Denisa Caloian și Ana Topală, studente la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care au transformat pasiunea pentru debate dobândită în liceu într-un proiect colectiv. Alături de ele s-au aflat cadre didactice și elevi voluntari ai Hasdeului – prof. Gabriela Șerbu și elevele de clasa a XII-a Anastasia Bobeleac și Beatrice Dinu –, sprijiniți de arbitri și traineri din întreaga țară, asigurând buna desfășurare a competiției
La această competiție s-au prezentat participanți din douăzeci de cluburi de liceu, din orașe precum București, Brăila, Craiova sau Suceava; ei s-au întâlnit la Buzău în amfiteatrul hasdeian, pentru o confruntare de idei, respectând formatul WS (World Schools), cu echipe afirmatoare și negatoare de câte trei membri. Competiția s-a desfășurat astfel cu respectarea formatului de debate practicat preponderent, în ultimii ani, în dezbaterile liceale – WS (World Schools), prin confruntarea unei echipe afirmatoare (Guvernul) și a unei echipe negatoare (Opoziția), formată din câte trei membri. Moțiunile (temele) au fost diverse și extrem de actuale, oferind egalitate de șanse pentru disputarea meciului.
Finala, desfășurată în Sala Consiliului Județean Buzău, a pus față în față echipele Express Buzești Craiova și Mircea Debate Club Constanța, cu un public atent și o moțiune provocatoare: „AP ar interzice continuarea cercetării în domeniul informaticii empatice”, care i-a adus victoria Guvernului.
Reflecții ale organizatorilor
Privind retrospectiv la tot efortul depus pentru ca „HDebate Competition” să prindă contur, Denisa Caloian reflectă asupra traseului său în lumea dezbaterilor și asupra bucuriei de a împărtăși această experiență cu generațiile următoare. În amintirea primelor competiții și a entuziasmului care i-a modelat pasiunea, ea a ales să continue această călătorie, transformând implicarea personală într-un proiect colectiv, menit să inspire și să
coaguleze comunitatea tinerilor debateri. Astfel, privind înapoi la experiența organizării, Denisa Caloian a mărturisit: „Pentru mine, dezbaterile sunt, de câțiva ani, o parte importantă a vieții mele. De când am mers la prima mea competiție, în aprilie 2021, nu am mai putut să mă despart de entuziasmul, de adrenalina și de bucuria pe care mi le dă această activitate. Din acest motiv, câțiva ani mai târziu am acceptat și rolul de trainer. Alături de Ana și de doamnele profesoare Monica Ionescu și Gabriela Șerbu, care ne-au susținut întotdeauna ca debateri, iar, mai târziu, ca traineri, vrem să ducem dezbaterile mai departe, în liceul nostru, încurajând, în fiecare an, cât mai mulți copii să ni se alăture. Tocmai din dorința de a promova dezbaterile în Buzău, a apărut și competiția HDC, organizată anul acesta alături de Ana Topală, doamna profesoara Gabriela Șerbu, Beatrice Dinu și Anastasia Bobeleac, competiție care a reunit echipe din multe orașe ale țării și care ne dorim cu ardoare să devină un reper al dezbaterilor academice în România. Nu este nimic mai frumos decât să vezi copii din alte orașe și județe, dezbătând în liceul în care și tu ai făcut asta prima dată, în urmă cu ceva ani, tremurând și sperând că ai înțeles care este structura unui argument. Sper să avem, și în continuare, susținerea și puterea să organizăm această competiție anual”.
Privind efortul colectiv care a făcut posibilă competiția, Ana Topală vorbește despre responsabilitatea și satisfacția de a transforma un vis din liceu într-o realitate palpabilă. Organizarea HDebate Competition a fost pentru ea ocazia de a împărtăși experiența și bucuria de a construi, alături de ceilalți, un spațiu în care tinerii pot exersa gândirea critică și pasiunea pentru dialog. Ana Topală completează spusele Denisei Caloian astfel: „Cred că cel mai greu și cel mai frumos lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să organizez <HDebate Competition>. A fost un vis care a pornit încă din anii de liceu, dar pe care, până anul trecut, nu am avut puterea niciodată să îl realizăm.
Ca să organizezi un eveniment cu peste o sută de persoane, în Buzău, îți trebuie perseverență, disponibilitate, dar, cel mai mult, speranța și încrederea că se poate. După ce am fost la diferite competiții din țară, la București, la Botoșani, la Câmpina și la Brașov, am vrut să ofer și eu, cât mai multor oameni, ocazia să se bucure de două zile la Hasdeu, locul formării mele. Pe lângă satisfacția că evenimentul a ieșit bine și că toți participanții au fost mulțumiți, exprimându-și dorința de a reveni, am simțit cea mai mare împlinire atunci când am lucrat cot la cot cu oameni care aveau același scop: să iasă totul bine. De la voluntarii care nu s-au dat în lături de la nimic, până la cele mai mici detalii, nu aș schimba nimic, pentru că drumul a fost mai important decât destinația”.
Privind experiența organizării din interior, elevii care au contribuit la HDC au descoperit intensitatea și responsabilitatea din spatele fiecărui detaliu, trăind emoții diferite de cele ale participanților care dezbat pe scenă. Anastasia Bobeleac evocă cu sinceritate ceea ce înseamnă să fii parte din echipa care dă formă unui eveniment, să simți tensiunea și satisfacția muncii comune și bucuria de a construi ceva ce poate deveni tradiție. Ea povestește că și ea ca și toți elevii implicați în organizare a avut, la rândul ei, reflecții emoționante: „Cred că este ușor să te bucuri de o competiție atunci când vii ca participant. Totul pare simplu: sălile sunt pregătite, mesele aranjate, timpul curge repede, mai ales în timpul meciurilor, iar singurul stres este dacă ți-ai pregătit sau nu discursurile cum trebuie. Când ești în spatele tuturor acestor lucruri, totuși, timpul se dilată. Zilele devin mult mai lungi, iar fiecare detaliu capătă o importanță pe care, ca debater, n-o observasem niciodată. Sunt recunoscătoare că am făcut parte din echipa care a dat naștere competiției în 2024 și care și-a găsit energia să o ducă mai departe acum. A fost una dintre experiențele care m-au învățat cel mai mult despre colaborare, încredere și rezistență, poate mai mult decât credeam ca a făcut-o debate-ul până acum. N-aș schimba nimic. Mi-ar plăcea s-o iau de la capăt, cu toată agitația și cu emoția inerente, de dinaintea fiecărei zile, pentru că știu acum cât de mult înseamnă rezultatul final. Cred că s-a format ceva ce merită numit tradiție, iar eu deja aștept competiția de anul viitor, poate chiar mai mult decât debaterii care ne-au promis că revin”.
Implicarea elevilor și voluntarilor
În mijlocul agitației organizatorice, privirile se opresc și asupra celor care, de-a lungul anilor, au trăit debate-ul ca pe o școală de gândire și de responsabilitate. Beatrice Dinu reflectă asupra ultimului său an în această activitate, asupra emoției de a vedea liceul transformându-se într-un spațiu de dialog și colaborare, și asupra recunoștinței față de cei care au făcut posibilă experiența pentru generațiile următoare. Beatrice Dinu completează astfel
tabloul reflecțiilor: „Anul acesta este ultimul meu an de debate și, sincer, gândul că frumosul capitol din viața mea se încheie mă emoționează mai mult decât mă așteptam. Debate-ul nu a fost doar o activitate extrașcolară, ci a fost locul în care am învățat să gândesc altfel și să îmi apăr ideile. Ce m-a impresionat cel mai mult din poziția de organizator a fost să văd în liceul meu oameni pe care de obicei îi întâlneam ca adversari în alte competiții. A fost o senzație incredibilă să-i am acolo, în fața mea, pregătindu-se să joace chiar în sala mea de clasă din anii trecuți. Și am simțit cum toți trăim aceleași sentimente: o combinație de entuziasm și emoție înainte de fiecare meci. Ana și Denisa au fost motorul din spatele acestui proiect. Au muncit enorm, iar eu și Anastasia am fost fericite să le sprijinim cu tot ce am putut. Nu în ultimul rând, vreau sa le mulțumesc doamnei profesoare Gabriela Șerbu și doamnei profesoare Monica Ionescu, care au fost alături de noi încă de când veneam plângând la dumnealor după meciurile pierdute (acum glumim legat de întâmplarea asta). Această competiție nu ar fi existat nici anul trecut, dar nici anul acesta fără susținerea și fără ajutorul dumnealor, cărora le suntem recunoscătoare că ne-au oferit șansa de a face debate și că, după atâția ani, încă sunt aici și pentru noile generații. <HDC 2025> a fost o ocazie rară de a da ceva înapoi unei comunități care m-a format”.
Fotografia, păstrătoarea emoțiilor
În tumultul unei competiții de debate, ochiul atent al fotografilor voluntari captează emoții, implicare și efervescența fiecărui moment. Ioana Gioabă și Adelina Vișteanu povestesc cum, prin lentila aparatului de fotografiat, au reușit să transforme clipe efemere în amintiri vii, în povești care vor rămâne parte din memoria colectivă a HDC. „Pentru mine”, spune hasdeiana Ioana Gioabă, elevă în clasa a XII-a E, „fotografia constă în amintirile pe care reuşesc să le păstrez vii. La HDebate am avut ocazia să surprind emoțiile participanților, implicarea şi munca lor, şi, mai mult, bucuria sinceră a fiecărui meci câştigat. Îmi place să cred că, prin pozele mele, pot păstra toate acele clipe frumoase: zâmbetele, concentrarea şi entuziasmul. De aceea, această activitate este şi va rămâne o parte importantă din viața mea, iar fiecare cadru surprins reprezintă pentru mine o poveste”.
„La HDebate”, spune Adelina Vișteanu, elevă în clasa a XI-a H, la „Hasdeu”, de asemenea fotograf voluntar, „am avut ocazia să fiu martoră la pasiunea și implicarea participanților, să surprind intensitatea dezbaterilor și momentele de bucurie. Practic fotografia de aproape trei ani și mereu mi-a plăcut să mă implic în astfel de evenimente. Fotografia m-a învățat să fiu atentă la detalii și la emoțiile celor din jur”.
Valoarea voluntariatului și a implicării
Individualismul pare să fie tot mai prezent, iar timpul dedicat celorlalți tot mai rar. În acest context, Radu Drăghiciu reflectează asupra experienței de a fi voluntar și organizator la HDebate, descoperind bucuria de a oferi ceva comunității și valoarea efortului colectiv, care face posibil ca tinerii să învețe, să dezbată și să crească împreună. Radu Drăghiciu, voluntar, sintetizează esența experienței trăite astfel: „Trăim într-o lume de un individualism feroce. Tot mai puțini dintre noi avem timpul, răgazul sau disponibilitatea necesare să depunem efort și muncă, în scopul ajutorării celorlalți. În acest context, să fii organizator sau voluntar în cadrul unei competiții de dezbateri îți oferă oportunitatea să descoperi unul dintre cele mai frumoase sentimente: bucuria de a oferi ceva, oricât de mic, comunității tale. Pentru mine, competițiile la care am participat pe parcursul anilor de liceu au însemnat mai mult decât un context academic în care am putut să mă afirm. Fiecare meci, fiecare moțiune dezbătută, fiecare oră dedicată documentării pe teme extrem de variate au contribuit la dezvoltarea mea ca individ. De la viziunea asupra lumii, la disciplină, la felul în care mă raportez la munca în echipă, fiecare aspect al personalității mele a fost influențat profund de această activitate. Weekendul trecut, lucrurile s-au schimbat radical. Nu m-am mai găsit în postura tânărului care dezbate pentru a se bucura de tot ce are mai bun de oferit acest sport unic. Acum, am intrat și eu în rândurile persoanelor care fac posibile aceste activități. Persoane care își folosesc energia și fac eforturi supraomenești, cu scopul unic de a transmite mai departe acest dar extraordinar: persoane ca Ana, Denisa, doamna profesoară Șerbu, doamna profesoară Monica Ionescu”.
HDebate Competition 2025 reprezintă un prilej de responsabilitate, de exprimare a ideilor și de implicare în comunitate. Datorită efortului Anei Topală și al Denisei Caloian, viitoare cadre medicale și deja tinere cu inițiativă, alături de profesoarele Gabriela Șerbu și Monica Ionescu, Hasdeul a devenit un loc în care pasiunea și dedicarea tinerilor se traduc în dialog și învățare colectivă.
Despre participarea la aceasta ediție
Ediția HDC 2025 a adunat sub același acoperiș douăzeci de cluburi de debate din întreaga țară, transformând Buzăul într-un veritabil centru al dialogului și al argumentului. Organizarea evenimentului a presupus un efort colectiv considerabil: de la sponsori și cadre didactice la studenți și voluntari, fiecare contribuție a contat la buna desfășurare a competiției. Meciurile, desfășurate conform formatului World Schools, au pus la încercare talentul vorbitorilor, disciplina, concentrarea și capacitatea de colaborare, oferind totodată o imagine a pasiunii și dăruirii cu care tinerii se implică în dezbateri la nivel național.
La ediția HDC 2025, au participat 20 de cluburi de liceu din toată țara, după cum urmează: Jean Monnet Debate Club – București; BPHDebaters – Buzău; Basarab Debate Club – București; Murgoci Debate Club – Brăila; CNMV Debate Club – Slobozia; AES – Ploiești; Eminescu Dezbate – București; Mircea Debate Club – Constanța; Caragiale Debate Club – București; Arghezi Debate – Craiova; Perspective – Craiova; Ghilotina Debate Club – Botoșani; Atu Debate Club – Botoșani; Riposta – Botoșani; Express Buzești – Craiova; Lazăr Debate Club – București; Central Debate Club – București; Socrates – Constanța; CNSCM Debate Club – Suceava; CNPR Debate Club – Suceava.
Este de menționat faptul că această competiție nu se putea desfășura nici fără principalii sponsori: Fundația Comunitară, Buzău, și Fundația Communitas a Consiliului Județean Buzău, așa cum nu s-ar fi putut defășura fără disponibilitatea unor arbitri de a însoți loturile, fie cadre didactice, precum prof. Ana Coman (Brăila), prof. Carmen Florescu (Constanța), prof. Alina Damian (Craiova), prof. Eduard Mindirigiu (Constanța), prof. Monica Ionescu (Buzău), fie studenți, precum Victor Plăeșu, Alexandru Virgil Arnăutu, Delia Briana Stoica, Sabina Petricioiu, Darius Iordachioae-Nouri, Alexia Negru , Mihai-Darius Damian , Rareș Istocescu , Gabriela Levițchi, Vlad Pop, Amalia Stanciu, Cristian Alexuc, Daria Radu.
Premiile s-au distribuit la două secțiuni: pentru echipe și pentru discursul individual.
- Astfel, Locul I a fost obținut de echipa „Express Buzești Craiova”, formată din elevii Alexia Dudu, Mihai Stănescu, Mihnea Filip.
- Locul al II-lea a fost obținut de echipa „Mircea Debate Club”, formată din elevii Lev Papacostea, Ioana Nedelea, David Țapu,
- Locul al III-lea a fost ocupat de echipa „Lazăr Debate Club” formată din elevii Alexandru Prună, Ioana Coțofană, Sara Gheorghe și de echipa AES Ploiești, constituită din elevii Gabriel Tudor, Ștefan Enescu, Robert Ciobanu.
Premii s-au acordat și pentru performanță individuală. În topul vorbitorilor individuali s-au remarcat Lev Papacostea, Filip Mihnea, Mihai Stănescu, dar și buzoienii Ștefan Teodorescu și Teodora Dulea, membri ai echipei „BPHDebaters”, care au strălucit la Olimpiada Națională de Argumentare și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, 2025.
Top 10 vorbitori la premierea individuală îi include, în ordinea descendentă, pe următorii: Lev Papacostea, Filip Mihnea, Mihai Stănescu, Alexia Dudu, Robert Ciobanu, Tea Dumitrescu, Gabriel Tudor, Ștefan Teodorescu, Ioana Coțofană, Alexandru Prună.
Nici buzoienii nu au fost mai prejos, așa încât membrii echipei „BPHDebaters” au ajuns până în optimi și au ocupat, în clasamentul individual, locul 8 prin Ștefan Teodorescu și locul 14 prin Teodora Dulea, ambii fiind membri ai echipei ce, sub îndrumarea prof. Monica Ionescu, a câștigat finala de începători (liceu) de la Olimpiada Națională de Argumentare și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, 2025, desfășurată în primăvară la Târgoviște.
Fiecare dintre cele trei zile a fost importantă și densă. Vineri, 7 noiembrie 2025, în amfiteatrul hasdeian, după întâmpinarea echipelor participante, a avut loc deschiderea competiției și s-a susținut un atelier de debate. Meciurile eliminatorii și sferturile au avut loc sâmbătă și duminică, 8 și 9 noiembrie 2025, în incinta Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, în timp ce finala dintre echipajele din Craiova (Express Buzești) și Constanța (Mircea Debate) a avut loc în ultima zi în Sala Consiliului Județean, de altfel, ca și în anul precedent, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Oana Gheorghiu, președinte al Fundației Communitas, a luat cuvântul la final, lăudând pasiunea vorbitorilor pentru debate, preocuparea de a-și dezvolta gândirea critică, într-o societate expusă la deepfake news. Aceasta a apreciat moțiunea extrem de incitantă jucată în finală – AP ar interzice continuarea cercetării în domeniul informaticii empatice, care i-a adus victorie echipei Guvernului. De asemenea, i-a felicitat pe toți participanții la competiție, care au avut curajul de a-și susține opiniile prin forța argumentelor, crezând într-o lume mai bună.
Remarcăm beneficiul pentru comunitatea buzoiană de a găzdui o competiție de o asemenea anvergură națională, care demonstrează cât de valoroasă este implicarea în activități extrașcolare menite să contribuie la formarea tinerilor ca viitori cetățeni responsabili.



