Stimulente salariale pentru medici, din bugetul județului

La ședința extraordinară a Consiliului Județean de marți, pe ordinea de zi a fost introdus un proiect de hotărâre pentru o nouă rectificare a bugetului, a cincea în acest an, destinat funcționării instituției Spitalului Județean de Urgență.
Votul consilierilor județeni a fost, de altfel, unul formal, pentru că ordonatorul principal de credite, instituția Consiliului Județean, a prevăzut la constituirea bugetului județului pe anul 2025 sumele necesare derulării activităților în unitatea spitalicească; mai mult, a fost constituit și un fond de rezervă în valoare de 200.000 de lei, adică 20 de miliarde de lei vechi.
Conducerea spitalului a formulat o solicitare către executivul Consiliului Județean prin care era solicitată majorarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 cu suma de 700.000 de lei, adică 7 miliarde de lei vechi. Cererea managementului unității spitalicești amintea de o responsabilitate asumată de instituția Consiliului Județean, pentru acordarea de stimulente financiare personalului medical – medici nou angajați, cu prioritate în secțiile deficitare ale unității medicale, la nivelul a două salarii minimul brut lunar pe țară, pentru o perioadă de șase luni de la data angajării. Cum hotărârea pentru asumarea stimulentelor financiare a fost promovată în luna iunie, se înțelege că noua hotărâre a Consiliului Județean va acoperi, din punct de vedere legal, o ultimă tranșă de stimulente salariale, pentru lunile noiembrie și decembrie ale anului în curs.
De reamintit că medicii care au devenit beneficiari ai unor astfel de plăți suplimentare au semnat, odată cu încheierea contractului de muncă, și un angajament prin care cel puțin doi ani își vor desfășura activitatea în cadrul unității spitalicești de la Buzău, în caz contrar fiind obligați să restituie stimulentele încasate. Medicii care nu sunt angajați ai Spitalului de Urgență Buzău, dar sunt incluși în linia de gardă pe secțiile medicale deficitare, pot solicita și primi astfel de stimulente.




Domnule eu sunt mai critic..daca consiliu a prevazut in buget ..de ce a mai ridicat mina consilierul dorel..da moderati daca doriti insa mircea fate ca lucrezi asa pot si consilierii sa primeasca salariu