Ca în fiecare an, în n preajma zilei de 8 noiembrie, o liniște aparte coboară peste Fundația „Sfântul Sava”. Nu e liniștea solemnității, ci aceea plină de viață, de râsul copiilor, de emoția celor care știu că bucuria poate fi o formă de rugăciune.
În mijlocul lor, părintele Mihail Milea, același om senin, cu privirea caldă și pasul grăbit al celui care are mereu ceva de dăruit, de această data pregătit să primească urările celor care îl iubesc și să le dăruiască la rândul său, binecuvântare și o părticică din bucuria sa sufletească.
Copiii de la Afterschool-ul „Sfântul Sava” i-au adus flori vineri, 7 noiembrie, și mesaje de recunoștință. Nu a fost neapărat o ceremonie, ci mai mult o îmbrățișare colectivă, o întoarcere a dragostei către izvorul ei. În această lume grăbită și, uneori, cinică, părintele Milea este și rămâne un om pentru care dăruirea nu este gest, ci respirație.
Fundația „Sfântul Sava”, născută în 1993 dintr-o viziune care a depășit granițele simplei asistențe sociale, a depășit granițele țării și a devenit în timp ceea ce părintele numea cândva „un pod între Basarabia și România”, o punte de umanitate și credință, peste apele adesea tulburi ale uitării. În trei decenii, din această lucrare tăcută a luat ființă un sistem solid de ocrotire: cămine pentru bătrâni, campusuri pentru copii, tabere de vară și locuri de refugiu pentru cei uitați de lume.
Așezământul de la Câmpeni, unde femeile vârstnice își regăsesc liniștea, e doar una dintre fețele acestei lucrări de dragoste. Iar „Savaliada” – inspirată de Vasiliadele Sfântului Vasile cel Mare -, e o încercare de a reînvia ideea că Biserica este inima care bate pentru fiecare om.
Astăzi, când creștinii îi prăznuiesc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, fiii duhovnicești ai părintelui își amintesc că sfințenia stă și în gestul simplu al unei mâini care ridică pe altul din cădere. Mulți vor trece astăzi pragul Catedralei „Sf. Sava” pentru a-i transmite părintelui urări de sănătate .Toți cei care îl cunosc știu că părintele Mihail Milea este pentru Buzău și nu numai, o lumină care nu obosește să ardă. În jurul ei se adună, an de an, cei care știu că binele, făcut în tăcere, e singurul care durează.De aceea, ziua numelui său, pe lângă sărbătoarea personală, așa cum este trăită în mijlocul oamneilor, a voluntarilor, a prietenilor, a buzoienilor, este în fiecare an prilej de aducere-aminte că dragostea, atunci când e trăită, poate deveni formă de mântuire.
