Nouă comune din județul Buzău nu au medic de familie
Deficitul în județul Buzău este de 74 de cadre de specialitate

Directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Simona Anghel, a prezentat, pe parcursul ședinței Colegiului Prefectural arondată lunii octombrie, un raport de activitate pentru primele nouă luni ale anului în curs, în care sunt prezentate date și situații care indică modul și nivelul de funcționare a sistemului de sănătate din județul Buzău.
Un element important în funcționarea pe orizontală a sistemului de sănătate, prezentat și în raportul de activitate al directoarei Simona Anghel, face trimitere la asistența medicală primară, respectiv medici de familie, pentru întregul județ. Contractele încheiate pentru anul în curs (31 decembrie 2024) arată că în județul Buzău își exercită funcția de medic de familie 182 de doctori, pentru un grad de înscriere a populației de 88,28 la sută, din 444.694 locuitori. Necesarul real de medici de familie, la nivel de județ, ar fi de 256, în total, total din care 104 pentru mediile urbane și 152 pentru mediul rural.
O situație întocmită de Comisia mixtă paritară alcătuită din reprezentanți ai Casei de Asigurări, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Colegiului Medicilor arată că sunt 38 de comune cu deficit de personal de specialitate medicină de familie. Astfel, în nouă dintre acestea, în acest moment, populația nu beneficiază de servicii medicale – Buda, Chiliile, Colți, Largu, Odăile, Racovițeni, Robeasca, Valea Salciei -, în timp ce în alte 29 serviciile de medicină de familie nu acoperă întreaga populație – Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, Berca, CA Rosetti, Calvini, Chiojdu, Cislău, Cochirleanca, Glodeanu Siliștea, Grebănu, Gura Teghii, Mărăcineni, Merei, Podgoria, Poșta Câlnău, Puiești, Râmnicelu, Rușețu, Siriu, Smeeni, Stâlpu, Topliceni, Vadu Pașii, Valea Râmnicului, Vernești, Viperești și Zărnești.
Pentru a suplimenta activitatea de medicină de familie, pe raza județului Buzău există trei centre de permanență – comunele Berca, Vernești și Vintilă Vodă. În aceste centre sunt încheiate un număr de 14 contracte pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanență, cu un număr de 18 medici de familie. Decontările CAS Buzău în primele nouă luni ale anului 2025 pentru acest segment de asistență medicală sunt următoarele: activitate curentă și servicii persoane neasigurate – 72.116.768,87 lei; centre de permanență – 1.206.420 lei. Pe lângă activitatea curentă, în județul Buzău sunt nouă medici de familie care au competențe de ecografie și aceștia au încheiate opt contracte separate de furnizare de aceste servicii paraclinice.
De asemenea, aceeași Comisie paritară a stabilit că la nivel de județ sunt neacoperite 45 de specialități, fie că vorbim de zonele urbane, fie de cele rurale. Necesarul de medici de specialitate în județ ar fi de 393 medici. În județul Buzău, exceptând cele două municipii și orașul Nehoiu, mai funcționează un număr de 11 cabinete medicale: Pătârlagele – 1, Pârscov – 3, Smeeni – 2, Monteoru – 2, Gura Teghii – 1, Vintilă Vodă – 1, Padina – 1.



