Timp de o săptămână, Buzăul a fost un laborator al teatrului tânăr. Din acest laborator a făcut parte și jurnalista teatrală Andreea Telehoi, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, specializarea teatrologie. Ea s-a aflat pentru a doua oară consecutiv la Buzău, la Săptămâna Teatrului Tânăr. Anul trecut a fost parte din juriu, iar anul acesta a revenit din postura de observator și critic, pentru a consemna desfășurarea evenimentului.
Prezența ei la Buzău a fost marcată de aceeași pasiune pentru teatru și pentru tinerii actori, ca și anul trecut. Pentru că trebuie să fie vorba despre ceva pasiune pentru festival și pentru Buzău dacă a ales Săptămâna Teatrului Tânăr în detrimentul Festivalului Național de Teatru, care s-a desfășurat în aceeași perioadă în Capitală. Andreea ne-a împărtășit cum a perceput Buzăul, atmosfera festivalului și ne-a povestit ce o fascinează în continuare la întâlnirile cu teatrul și publicul tânăr de aici: „Am descoperit la festivalul din Buzău oameni, actori și spectacole pe care altfel poate nu aș fi avut ocazia; pe unii actori îi cunoșteam din facultate sau din contexte academice, dar pe alții, cum sunt cei de la Brăila, de exemplu, nu am avut până acum posibilitatea să îi văd pe scenă. Cred că de aceea sunt foarte importante festivalurile. Sunt o punte de legătură”.
Tânăra jurnalistă a descoperit că atmosfera de la Buzău este atât de plăcută, încât te face să îți dorești să revii ori de câte ori ai ocazia. Ea a amintit unul dintre momentele care i-au rămas în memorie din festivalul de anul trecut, petrecut într-o seară după spectacolul lui Alex Ștefănescu, „Comedie existențială”, când, într-un context mai restrâns, acesta a acceptat să cânte pentru o parte din membrii echipei festivalului. „Am simțit cu adevărat acel împreună. Este esențial ca după spectacole să existe un spațiu de conversație și socializare, deoarece se creează un tip de energie și comuniune care se poate realiza doar în astfel de contexte. Este una întâlnirea cu artiștii după o premieră și este total altceva întâlnirea care se produce într-un festival”, spune Andreea.
Sentimentul de „împreună” a fost remarcat de jurnalistă și anul acesta, cu atât mai mult în contextul actual pe care îl traversăm. Temele abordate în spectacole au fost variate, reflectând experiențele tinerilor, de la adolescență până spre vârsta de 40 de ani. Chiar și piesele clasice au fost reinterpretate în cheie contemporană, atrăgând atenția publicului mai tânăr și făcând teatrul mai accesibil. Despre aceste aspecte, Andreea afirmă: „Este important să cultivăm interesul pentru teatru de la vârste fragede, pentru că, altfel, devine mult mai dificil să formăm un public care să aprecieze actul artistic. De aceea îmi și place foarte mult să observ atât spectacolul, cât și reacția publicului. În general, încerc să mă așez mai în spate la spectacole, ca să pot vedea în ansamblu scena și sala. Până la urmă, dincolo de felul în care percepem noi, cei din breaslă, teatrul, este foarte important să înțelegem percepția spectatorilor care nu cunosc atât de bine culisele profesiei. Teatrul este, de altfel, un mijloc de dialog, de întâlnire, de reflecție”.
Publicul din Buzău, mai spune Andreea, e implicat, cald: râde, empatizează, simte și reacționează la subtilitățile pieselor. Observarea acestuia din spate, din ipostaza de critic, oferă perspective fascinante asupra modului în care teatrul poate fi și un refugiu colectiv într-o lume tot mai agitată.
Andreea a remarcat și prezența tinerilor voluntari în număr mare și a apreciat faptul că tinerii au oportunitatea să interacționeze și astfel cu lumea teatrului. Implicarea lor creativă transformă festivalul într-un spațiu intim și autentic. „Mi-a plăcut să văd cum se implică, că sunt încurajați și dornici să își exprime opiniile despre spectacole și că își doresc să contribuie prin propriile momente. Este un lucru rar și foarte valoros. Mi-aș fi dorit să am și eu asemenea posibilități când eram de vârsta lor. Feedbackul lor contează mult, pentru că ei sunt publicul în formare care va ghida, la rândul lui, următorul public. Săptămâna Teatrului tânăr este un festival minunat tocmai pentru că facilitează accesul tinerilor la cultură, din mai multe puncte de vedere. Este un festival care încurajează dialogul dintre generații, atât de important pentru o dezvoltare socială armonioasă”, spune Andreea. Această abordare evidențiază faptul că festivalurile locale, chiar și în orașe mai mici, precum Buzăul, pot avea un impact educativ real, pregătind publicul să înțeleagă și să aprecieze teatrul contemporan și poate chiar să câștige o perspectivă nouă asupra lumii.
Jurnalista teatrală Andreea Telehoi se remarcă prin cronicile sale bine documentate și pentru sensibilitatea cu care surprinde detaliile scenice. Ea le-a oferit cititorilor ziarului OPINIA o lectură atentă și profundă a spectacolului de deschidere al festivalului din acest an, „Oleanna” de David Mamet, montat de Teatrul Excelsior din București, în regia lui Mădălin Hîncu. În textul său, Andreea analizează subtilitățile conflictului dintre profesor și studentă, explorând dinamica puterii, responsabilitatea și limitele interacțiunilor umane. Cronica sa surprinde teatrul ca oglindă a societății, ca spațiu de reflecție asupra relațiilor umane și ca moment de respiro într-o lume adesea tulbure. Textul ei este o invitație la a privi spectacolul nu doar cu ochii criticii, ci și cu ochii empatiei și ai conștiinței colective.
Săptămâna Teatrului Tânăr: Dincolo de alb și negru
Probabil cu toții suntem conștienți de faptul că traversăm o perioadă tulbure. Nu este nici prima și, cu siguranță, nici ultima. Dar în tot acest tumult de confuzie și deznădejde, mai avem parte de mici momente de respiro sub diferite forme. Clipe împrumutate care ne desprind din cotidianul nostru, poate mai sumbru, poate mai vivace, și pentru câteva momente în timp ne schimbă paradigma. E mult negru, dar mai găsim și pete de culoare.
Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, se află la cea de-a XXII-a ediție și este un astfel de element de culoare. Poate cel mai important lucru în perioadele tensionate este să nu le traversăm singuri, iar teatrul are o capacitate minunată de a ne face să respirăm la unison, măcar pentru câteva ore.
Spectacolul de deschidere al festivalului a fost „Oleanna” de David Mamet, în regia lui Mădălin Hîncu, de la Teatrul Excelsior din București. „Oleanna” e ca o pastilă amară, un exercițiu al rațiunii, o invitație la judecată. Este despre relațiile de putere și volatilitatea acestora, despre relativitatea adevărului și a perspectivei, despre cât de ușor este să manipulezi chiar și cele mai nesemnificative lucruri pentru a se potrivi discursului pe care vrei să-l vinzi. Până la urmă, nu informația în sine este cea relevantă la momentul judecății, ci felul în care este prezentată.
Acțiunea se desfășoară într-un spațiu presărat de simboluri ale cunoașterii (pictura lui Rafael din fundal, „Școala din Atena”, un glob pământesc, o statuetă cu Atlas etc.), un spațiu convențional academic pentru un profesor mai neconvențional. Conflictul pornește de la o notă. Carol (Ioana Niculae) nu înțelege cartea scrisă de John (Marius Turdeanu), care constituie subiectul examenului, și e picată. În cele din urmă, reușește să-l convingă să o ajute, deși el este mai preocupat de propria carieră în ascensiune, în timp ce acea notă pare să fie firul de care atârnă soarta studentei.
Conflictul dintre cei doi este, de fapt, de natură ideologică, cu rădăcini în diferențele sociale. John este un liber-cugetător, semi-anarhist, care denunță dogmele și predică despre gândirea liberă. Își permite să respingă sistemul în timp ce trage foloase de pe urma lui, însă Carol nu vine dintr-un mediu care să-i fi oferit aceleași privilegii din punct de vedere socio-economic, așa că nu poate accepta ideile novatoare ale profesorului. Însă, din cauza piedicilor și dezamăgirilor adunate, Carol se îndreaptă către un alt exces, impresia că i se cuvine. Dacă ei
i-a fost greu, să sufere și alții.
Lovită în convingeri și revoltată de comportamentul profesorului, Carol își ia dreptatea în propriile mâini și îl raportează pe John comisiei de titularizare, marcând începutul declinului acestuia pe toate planurile – social, profesional și familial. John nu este chiar o victimă însă, în această ecuație. În neconvenționalitatea lui, își permite să încalce anumite limite față de Carol, cum ar fi atingeri nepotrivite, invitații interpretabile și chiar afirmații complet inadecvate în context. Iar din studenta inocentă și dornică să câștige simpatia profesorului, Carol devine un torționar rece și calculat, pornită să se impună în fața profesorului îmbătat de putere.
Având deja materialul de bază din scăpările lui John, lui Carol îi este ușor să distorsioneze faptele și să-l servească cu o trezire violentă la realitate. Până la urmă, totul se reduce la poziția de putere, delimitată simbolic din start prin amplasarea biroului profesorului în centru, cu un scaun rulant elegant pe partea dreaptă și două scaune simple în cealaltă.
Remarcabil la acest spectacol este felul în care niciunul dintre inculpați nu are dreptate în totalitate. Nu poți fi de partea unuia în favoarea celuilalt în întregime, deoarece ambele părți își argumentează pertinent perspectiva. Ambii sunt atât victime, cât și călăi. Iar actorii își însușesc această dualitate, susținând constant temperatura conflictului.
„Oleanna”, în regia lui Mădălin Hîncu, de la Teatrul Excelsior, este un spectacol care vorbește despre lucruri importante: despre raportul cu puterea, despre relațiile dintre profesori și studenți și limitele naturale ale acestora, despre ușurința cu care adevărul poate fi deformat, despre diferențele dintre oameni pornind de la nivelul cel mai de bază, despre privilegii și prejudecăți, abuz și victimizare. Un spectacol care reflectă asupra faptului că lucrurile nu sunt monocrome și că, înainte de a emite un verdict, e bine să privim toate perspectivele. (Andreea TELEHOI)
