FOTO / VIDEO | Christophe Woehrle și restituirea istorică a prizonierilor români din Primul Război Mondial

„Destine la răscruce. Prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței (1916–1918)” este titlul cărții lui Christophe Woehrle, cel  care face o restituire istorică și un act de reparație morală. Este alsacian, adică după mersul istoriei, un om născut într-un spațiu al pendulării între lumi și identități. El își asumă, cu răbdarea unui arheolog al memoriei, datoria de a readuce la lumină chipurile unor români pierduți în uitare.

Lansarea volumului „Destine la răscruce. Prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței (1916–1918)” a avut loc la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” din Buzău, în prezența autorului, Christophe Woehrle, a editorului – istoricul militar Doru Pogoreanu (Editura Prospexi), precum și a prof. Elena Ichim din Zimnicea, președinta Societății Române de Istorie – filiala Teleorman.

Evenimentul s-a desfășurat în fața unui auditoriu format în mare parte din militari în rezervă și a fost moderat de general de brigadă în retragere dr. Mircea Tănase, specialist în istorie militară, publicist și cercetător cu o bogată activitate editorială. Prin experiența sa profesională și academică, general de brigadă în retragere dr. Mircea Tănase contribuie constant la promovarea valorilor militare și a memoriei istorice naționale, facilitând și în cadrul acestei lansări un dialog valoros între autor, editor și publicul interesat de istoria Marelui Război.

Evenimentul a fost o manifestare editorială și, în același timp, un gest de reculegere colectivă, la care au participat numeroși invitați: membri ai Fundației „Mareșal Averescu” – Viorel Frîncu și Titi Iacob; membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala „Pamfil Șeicaru” Buzău – președinte Stan Brebenel, Angela Petre și poeta Maria Mânzală; general Petrică Foca și soția sa, ofițerul în rezervă Ion Nicolescu, profesorul de istorie Constantin Coman, bibliotecara Marcela Chiriță, Iulian Cadulencu, redactor al revistei Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, Ciuveică, vicepreședinte și pentru o vreme și împuternicit președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Buzău; Eugen Mihai, parașutist pensionar; profesorul Rusu, colonel (r), vicepreședinte al Asociației Cercetașilor Militari în Rezervă și Retragere; Ionuț Măcelaru, colonel de pompieri activ; colonelul Fătu, membru al Clubului Parașutiștilor „Șoimii Buzău”, precum și Adriana Anghelescu, reprezentantă a Cercului Militar Buzău.

Cu toții au fost  prezentați de către general de brigadă în retragere dr. Mircea Tănase, care a asigurat o desfășurare elegantă și coerentă a evenimentului, subliniind semnificația istorică și memorială a volumului.

O geografie a destinelor

Timp de un deceniu, Woehrle a scotocit arhivele Franței și Germaniei, a căutat prin depozitele Crucii Roșii, a descifrat file îngălbenite, liste de prizonieri, însemnări oficiale și note ale unor preoți. A reconstituit, cu migală de ceasornicar al trecutului, fragmentele de viață ale celor care, în destinul  lor forțat, și-au încheiat drumul pământesc printre străini. Din literele reci ale documentelor el a reînviat nu doar nume și prenume, ci și date de naștere, locuri de proveniență, numele unei soții rămase acasă, adică toate acele detalii care redau omului dimensiunea lui de ființă unică.

Ceea ce pentru istorie fusese doar o statistică a morții, devine, prin efortul lui Christophe Woehrle, doctor în istorie al Universității din Bamberg, o geografie a destinelor. El îi aduce înapoi pe cei pierduți, îi înapoiază, simbolic, familiilor lor, neamului lor. În felul acesta, Woehrle a făcut ceea ce ar trebui să facă mereu memoria: să lege timpul rupt, să dea chip celor care nu-l mai au.

Ce spune ambasadorul Dumitru Preda

În prefața cărții, ambasadorul Dumitru Preda, istoric și președinte a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, observă cu justă sobrietate că aici „povestea celor căzuți și înmormântați în Alsacia și Lorena” se împletește cu o minuțioasă documentare a drumului captivității: privațiunile, indiferențele, micile gesturi de compasiune, reacțiile autorităților și ale bisericilor, modul în care comunitățile locale s-au raportat la acești străini fără patrie. Totul e redat fără emfază, dar cu acea „sensibilitate echilibrată” care e semnul unei conștiințe lucide, nu al unei emoții facile.

Cartea conține și evocarea Reginei Maria, rolul și acțiunea determinante ale acesteia în păstrarea neștearsă a sacrificiului ostașilor care odihnesc pe pământul Franței. Ea este cea care a înțeles, poate mai bine decât oricine, ce înseamnă datoria de a rememora. Într-o epocă a uitării, această prezență regală strălucește ca o amintire a demnității.

Munca editorială și mărturia lui Doru Pogoreanu

Primul cuvânt i-a fost acordat colonelului (r) dr. în rezervă al Armatei Române, cercetător și editor pasionat de istorie militară, Doru Pogoreanu. Absolvent al Universității Naționale de Apărare „Carol I” și al Collège interarmées de Défense din Paris, acesta a activat în structuri ale Statului Major General și a publicat numeroase studii privind tradițiile, simbolurile și memoria eroilor armatei române. Prin activitatea sa editorială și de cercetare, promovează valorificarea documentelor de arhivă și recuperarea istoriei militare naționale, contribuind la păstrarea demnității și identității eroilor români din toate timpurile.

El a fost invitat de general de brigadă în retragere dr. Mircea Tănase să prezinte cartea proaspăt ieșită de sub tipar la editura pe care o conduce. Doru Pogoreanu a povestit contextul în care a ajuns pentru prima dată în cimitirul din Soultzmatt, unde odihnesc prizonierii români:

„Am făcut studii în Franța și mergeam duminica la biserica românească din Paris, <Sfinții Mihail și Gavriil>. Într-o zi, un preot de acolo mi-a spus: ‹Haideți cu mine la Soultzmatt!›. Am fost; în 2008, când se împlineau 80 de ani de la înființare. A venit regimentul de gardă; au fost români din Franța, Germania, Italia și Elveția. S-au întâlnit toți la acest cimitir al prizonierilor români. Acolo l-am  întâlnit pe domnul Preda, cel care scrie prefața acestei cărți. Și, iată cum, peste timp, ne reîntâlnim cu acești oameni.”

„Ne aflăm în apropierea Zilei Armatei”, a continuat Doru Pogoreanu, „și, de regulă, de Ziua Armatei discutăm despre eroismul ostașilor români, care este incontestabil, despre gloria armatei; dar gloria are și partea ei întunecată, partea de dramă. Astăzi vom vorbi despre aceste drame ale unor oameni care au plecat de la rostul lor pentru a-și apăra patria”.

Documentarea destinelor românilor

Despre acești români care au plecat de la rostul lor pentru a ajunge să-și doarmă somnul în cimitirele din Franța după ce au căzut prizonieri în Primul Război Mondial a scris Christophe Woehrle, un alsacian care nu are nicio legătură cu România. Autorii care au scris înaintea lui pe acest subiect au spus că nu sunt documente. El, a spus  Doru Pogoreanu , a intrat în Arhivele militare Germane, în arhivele Crucii Roșii Internaționale, pentru că armatele trebuiau să raporteze Crucii Roșii internaționale, pe lagăre. „Erau inspecții, se trimiteau colete. De pe frontul român i-au dus în Alsacia și Lorena, la minele de potasiu, la păduri, au fost folosiți ca sclavi”, a explicat acesta. Inventarierea fiecărui soldat în parte este o muncă sisifică. Mai ales că fiecare prizonier și-a spus numele ofițerului german care putea să-l scrie greșit. Și pentru aceste situații Christophe Woehrle a găsit soluții. El le trece prizonierilor compania și regimentul din care provenea, locul și anul nașterii. Aceste date sunt utile pentru continuarea cercetării în România, cartea lui fiind considerată finalul unei etape. „Urmează pe baza listelor din carte ca noi să  ne apucăm să-i căutăm pe toți cei care sunt în carte, aproape 3.000 de oameni”, spune Doru Pogoreanu, cifra fiind confirmată de Christophe Woehrle. Printre aceștia se numără și români născuți pe teritoriul județului Buzău.

Moștenirea personală și motivarea autorului

Doctor în istorie contemporană, titlu obţinut în 2019 cu distincţia Magna Cum Laude la Universitatea Otto Friedrich din Bamberg, Christophe Woehrle predă astăzi istoria şi geografia la Colegiul Stockfeld din Strasbourg. Cercetările sale, dedicate destinului prizonierilor de război – între care şi al celor români pierduţi în labirintul Europei devastate de războaie –, i-au adus în Franţa recunoaşterea publică: „Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler”. În jurul acestei preocupări a ridicat şi o asociaţie: „Memoria şi istoria mormintelor eroilor români din Alsacia”, menită parcă să dea un chip viu numelor şterse de pe crucile albe.

Dar de unde vine, de fapt, această fidelitate faţă de umbrele prizonierilor? Dintr-un gest al străbunicului său, Henri Vincentz, care luptase în Primul Război Mondial ca soldat german.

Acolo, printre crucile tăcute, Christophe a învăţat să citească altfel istoria. Străbunicul său simţea o legătură cu acei oameni străini care şi-au găsit sfârşitul pe pământ francez. Îl vedea cum se opreşte în faţa mormintelor, tăcut, ca şi cum ar fi ascultat ceva ce nu se mai putea spune. De fiecare dată îl învăluia o emoţie pe care n-a ştiut atunci să o numească. Mai târziu a înţeles că, în felul lui, străbunicul îi încredinţa o datorie: aceea de a nu-i lăsa să fie uitaţi. Şi  copilul de atunci și-a spus că, într-o bună zi, va trebui să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat cu aceşti oameni care au venit şi au murit în Franța. Astăzi acea misiune s-a concretizat sub forma acestei cărți document. „Străbunicul a fost în armata germană. În fiecare an mă ducea la cimitirul din Soultzmatt. Și plângea. Nu spunea de ce. Fiind copil nu înțelegeam de ce plânge. Nu-i cunoștea. Mai târziu, se gândea la camarazii săi rămași în Rusia, despre care nimeni nu mai ținea cont și cărora nimeni nu le putea purta grijă. După 12 ani, am revenit împreună cu fiica mea la cimitir; trebuia să înțeleg cine sunt acești oameni și de ce se află aici”, a spus Christophe Woehrle.

La rândul său, prof. Elena Ichim a subliniat importanța acestei cărți pentru documentarea căreia Christophe a lucrat zece ani. În opinia sa, lansarea cărții de la Buzău poate fi privită ca „un eveniment menit să ne reamintească că a fi român nu înseamnă doar a trăi într-o limbă, ci și a cinsti, din când în când, tăcerea celor care au murit pentru ea. Cartea merită citită. Este o carte memorială, dar pentru noi este o carte testament pentru că trebuie să preluăm această moștenire și trebuie să-l ajutăm  să găsim numele corecte ale soldaților noștri; pentru că numele lor au fost inscripționate greșit pe crucile din cimitire, nu numai din cimitirul din Soultzmatt. Să se poată face modificările pe tăblițele respective. Toate cimitirele care aparțin Primului Război Mondial din Franța fac parte din patrimoniul UNESCO și trebuie aprobări speciale ca să se poată restabili adevăratele nume ale soldaților noștri”.