Fiscul a pus pe lista neagră a datornicilor primării cu plățile la zi

Datorii neachitate la stat în valoare de peste 5,5 milioane de lei sunt înregistrate la ANAF în contul unor primării, instituţii şi servicii publice din judeţul Buzău.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia instituţiilor publice care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025 că trebuie să îşi plătească obligaţiile. În caz contrar, mai arată instituţia, neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor respective.
Potrivit unui document ANAF, 32 de primării, instituţii şi servicii aflate în administrarea unor unităţi teritoriale figurează cu obligaţii în valoare de aproximativ 5,5 milioane de lei. Primăria Măgura înregistrează cea mai mare datorie, 719.135 de lei, care însă a fost deja achitată în luna septembrie, după cum susține primarul Daniel Cîrstea.
Pe lista neagră, cu a doua cea mai mare datorie, respectiv 524.767 de lei, se află Primăria oraşului Nehoiu. Și în acest caz, conducerea administraţiei locale vorbeşte despre faptul că datoriile sunt la zi, dar există o situaţie legată de necorelarea obligaţiilor fiscale cu evidenţa Finanţelor Publice. „Noi ne-am plătit la zi, drept dovadă că vineri am cerut certificat fiscal de la Finanţe pentru a depune un proiect pentru un parc fotovoltaic şi avem certificatul fiscal pe zero, adică nu avem nicio datorie, dar nu ştiu din ce cauză, de vreo doi ani, nu se pot corela datoriile la zi cu evidenţa Finanţelor, este o sincopă. Adică dacă noi plătim, în evidenţele lor apare o perioadă restantă şi se tot perpetuează. La momentul de faţă, Primăria oraşului Nehoiu nu are nicio datorie la bugetul de stat, avem şi certificatul fiscal eliberat vineri. 524.000 de lei sunt obligaţiile pe o lună, obligaţiile la stat pentru salarii, dar care au fost plătite. Din cauza faptului că nu se pot corela, noi mereu figurăm la Finanţe cu o lună că nu am plătit”, a precizat, pentru „Agerpres”, primarul oraşului Nehoiu, Ionuţ Milea.
ANAF anunţă că, pentru a încuraja achitarea sumelor, la începutul lunii noiembrie vor fi trimise notificări oficiale tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice care înregistrează restanţe. Scopul lor este de informare despre obligaţiile restante, îndrumarea instituţiilor către conformarea la plată şi prezentarea posibilităţilor de a accesa facilităţi fiscale. Totodată, instituţiile şi autorităţile publice pot solicita eşalonarea clasică a plăţii datoriilor, fără a fi necesară constituirea de garanţii, datorită statutului lor juridic. (Preluare „Agerpres”)



