Spitalul Județean, prezent la HealthTech Forum 2025

În perioada 9-10 octombrie, Capitala României a găzduit HealthTech Forum 2025, cel mai important eveniment dedicat tehnologiei medicale din Europa Centrală și de Est. Desfășurat la Circul Metropolitan București, forumul a avut loc sub patronajul Ministerului Sănătății, reunind lideri din domeniul sănătății, cercetării și inovației medicale.
Spitalul Județean de Urgență Buzău a fost reprezentat de juristul Sorin Pătrașcu, managerul unității medicale, alături de dr. Ștefan Rotărescu, medic specialist neurochirurg, și de dr. Alexandra Rotărescu, medic specialist endocrinolog.
Evenimentul a adus împreună antreprenori, cercetători, investitori și profesioniști din domeniul sănătății din peste zece țări, toți având un obiectiv comun: identificarea și promovarea soluțiilor inovatoare aflate la intersecția dintre tehnologie și medicină. Tema ediției din acest an — „Building the future of healthcare. From innovation ecosystems to smart hospitals” — a pus accent pe viitorul sistemelor medicale, abordând subiecte esențiale precum sănătatea digitală, biotehnologia, nanotehnologia medicală și politicile publice de sănătate.
Printre invitații de renume s-au numărat prof. Robert S. Langer, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), unul dintre cei mai citați cercetători în domeniul științelor vieții la nivel mondial, și prof. Avi Schroeder, de la Technion – Israel Institute of Technology, expert recunoscut în sisteme inteligente de livrare a medicamentelor.
Unul dintre momentele centrale ale forumului a fost International Startup Pitch Competition, o competiție dedicată startup-urilor din domeniul sănătății digitale și al tehnologiilor medicale. În cadrul acesteia au fost prezentate proiecte care acoperă o gamă variată de aplicații — de la diagnosticare precoce până la monitorizarea inteligentă a stării de sănătate.
Printre cele mai inovatoare soluții prezentate s-au numărat: VR NeuroLink AI (Polonia) – soluție de realitate virtuală pentru recuperare medicală; Functional Me (România) – platformă pentru personalizarea tratamentelor; re-Action Health Technologies (Marea Britanie) – soluții pentru pacienți cu demență; Cortiscope (România) – instrument pentru monitorizarea stresului; My Ovu (România) – dispozitiv inteligent pentru monitorizarea fertilității; MicroSteer (Israel) – tehnologie avansată pentru intervenții minim invazive.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Sorin Pătrașcu, a declarat că prezența la HealthTech Forum 2025 a fost o experiență importantă pentru reprezentanții unității medicale: „Participarea la HealthTech Forum a fost o experiență valoroasă, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am apreciat în mod deosebit claritatea și aplicabilitatea temelor prezentate, dar și deschiderea spre dialog și schimb de idei între profesioniști din domeniul sănătății și tehnologiei. Este încurajator să vedem exemple concrete de digitalizare și modernizare în spitalele din alte țări, iar faptul că avem ocazia să învățăm din aceste modele ne oferă o direcție clară pentru dezvoltarea sistemului medical din România. Consider că astfel de evenimente sunt esențiale pentru a accelera progresul și pentru a crea punți reale între nevoi, soluții și decidenți”.
De asemenea, Elena Ovreiu, fondator și CEO al HealthTech Forum, a subliniat rolul strategic al evenimentului în impulsionarea colaborărilor dintre mediul medical și cel tehnologic: „Aceste startup-uri demonstrează că viitorul medicinei este deja aici. HealthTech Forum devine nu doar un spațiu de prezentare, ci un adevărat catalizator pentru investiții si parteneriate reale”.
Participarea delegației buzoiene la un forum de o asemenea anvergură confirmă preocuparea Spitalului Județean de Urgență pentru digitalizare, inovație și modernizarea serviciilor medicale, într-un context global în care tehnologia redefinește modul în care este înțeleasă și practicată medicina.


