Actualitate

Ștafeta Veteranilor Invictus 2025, la Buzău

Garnizoana Buzău va fi, și în acest an, gazda Ștafetei Veteranilor Invictus, o amplă acțiune națională ajunsă la cea de-a XII-a ediție, dedicată cinstirii veteranilor de război, eroilor și militarilor răniți în teatrele de operații.

Evenimentul este organizat de voluntarii Invictus, cu sprijinul autorităților locale, al instituțiilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și al organizațiilor civile.

Ștafeta Veteranilor Invictus se desfășoară anual, simultan, pe trei trasee: Albastru, Galben și Roșu,  care traversează toate județele țării, având opriri în principalele reședințe de județ. Municipiul Buzău este inclus în Traseul Roșu, care a pornit la 1 octombrie 2025 din București și se va încheia la 25 octombrie 2025, de Ziua Armatei României, la Carei.

Programul activităților în Garnizoana Buzău

9 octombrie 2025::

  • În intervalul 16.45–17.00, echipa de ștafetă va sosi dinspre Brăila și va intra în localitatea Buzău, la punctul de întâmpinare de la Peco Petrom – bariera Brăilei, venind prin Galbinași, fie prin alergare, fie pe bicicletă. Voluntarii din Garnizoana Buzău se vor alătura echipei.
  • În intervalul 17.00–17.30, participanții vor parcurge traseul Șoseaua Brăilei – Str. Alexandru Marghiloman – Str. Clementei – Str. Ion Băieșu – Piața Daciei, unde vor fi întâmpinați de oficialitățile municipiului și de reprezentanți ai Garnizoanei Buzău.

10 octombrie 2025:

  • La ora 08.30, ștafeta va porni din fața Comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, situat pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 1-3, urmând traseul Bulevardul Unirii – Pod Mărăcineni – E85 – Poșta Câlnău – Râmnicu Sărat – Focșani.

Organizatorii invită presa locală și cetățenii municipiului Buzău să participe la eveniment și să încurajeze echipa Invictus România în drumul său spre Carei, cu prilejul Zilei Armatei României.

Articole similare