Actualitate

Noi focare de pestă porcină la Buzău

Șapte animale au fost sacrificate în Zărnești și Pietroasele

Crescătorii de porci din județul Buzău sunt din nou în alertă, după ce Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a confirmat apariția a două noi focare de pestă porcină africană.

„Au fost confirmate două focare de pestă porcină, la Zărnești și Pietroasele. Sunt primele cazuri de pestă porcină după o perioadă de aproape o lună de zile fără pestă porcină la Buzău”, a declarat Onoriu Țăranu, purtătorul de cuvânt al DSVDA Buzău, citat de „Agerpres”.

Conform autorităților, șapte animale au fost omorâte – patru la Pietroasele și trei la Zărnești –, acestea provenind din două gospodării. În prezent, anchetele epidemiologice sunt în desfășurare pentru a stabili modul în care virusul a ajuns în gospodăriile localnicilor.

Medicii veterinari avertizează crescătorii să fie extrem de atenți la măsurile de biosecuritate, întrucât virusul poate fi transmis de porcii mistreți sau poate ajunge în gospodării odată cu cerealele recoltate în această perioadă. Ultimul focar de pestă porcină din județ fusese depistat la începutul lunii august, în comuna Calvini.

Specialiștii atrag atenția că fiecare focar confirmat înseamnă pierderi economice importante pentru crescători și impune restricții stricte privind circulația animalelor.

 

Articole similare