ActualitateOpinia de Râmnic

FOTO / 3 în 1, proiecte pe teme de tineret promovate de voluntarii râmniceni

În penultima zi lucrătoare din săptămâna 15-21 septembrie, tinerii voluntari de la Asociația ONIX Râmnicu Sărat au încheiat atelierul de mediu și sustenabilitate pentru primele două grupe din cadrul proiectului EcoYOUTHopia, proiect cofinanțat de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Tinerii participanți au reflectat asupra rolului lor în societate, asupra misiunii pe care o au și asupra modului în care pot trece de la idei la acțiune, de la observatori la actori activi în domeniul schimbărilor climatice și al sustenabilității. Fiecare a realizat un plan de acțiune personal, sub forma unui angajament, prin care să pună în practică ceea ce a învățat în cadrul atelierului, un pas concret spre a deveni participanți activi ai schimbării. „În continuare, urmează primele ateliere de public speaking, unde participanții vor descoperi cum pot transforma ideile lor în discursuri convingătoare, cum să inspire și să mobilizeze audiența și, cel mai important, cum să depășească emoțiile scenei. Formăm astfel ambasadori ai schimbării, pregătiți să își facă vocea auzită și să aducă un impact în comunitățile lor!”, spune unul dintre liderii de grup, Ionuț Dumitrașcu.

Trei studente din Turcia fac voluntariat la Râmnicu Sărat

Alături de echipa de voluntari de la Asociația Europe Direct, trei studente din Turcia – Meltem, Eda și Kubra -, de la Universitatea Abdulah Gul din orașul Kaisery, au ajuns în comuna Buda, la școala gimnazială, unde a fost organizat un seminar pe teme de tineret, cu discuții adresate elevilor de clasa a VIII-a, despre perspective, implicare și viitor.

„Ar părea devreme, dar nu este deloc târziu să sădești încredere, dorință, motivație, celor care compun generația viitorului, care cresc deja într-o altă notă, într-un alt ton, cu o altă viteză și o diferită mentalitate! Îi mulțumesc doamnei director, Lia Svetlana Anca, pentru invitație și o felicit pentru modul în care formează, alături de cadre didactice, elevii locali! Vom răspunde tuturor invitațiilor venite din partea Școlilor Gimnaziale și Liceelor din Râmnicu Sărat și localitățile județului Buzău!”, spune coordonatorul Florin Ceparu.

Acțiunea de la Școala Buda face parte dintr-un proiect major, lansat anul trecut de voluntarii râmniceni, iar pentru cei 25 de elevi a însemnat o experiență specială, din care au acumulat cunoștințe despre Uniunea Europeană și impactul politicilor europene în România și în Europa. De asemenea, au avut ocazia să se familiarizeze cu termeni și programe europene: Erasmus Plus, Corpul European de Solidaritate și Discover EU, despre viitorul UE și rolul tinerilor în contextul prezent și actual al României ca stat membru al UE.

Ramona Vlad

Seria de proiecte va fi încheiată cu o sesiune de tip Open Space, pe tema „Importanța resurselor social media în procesul de informare a tinerilor”, având-o facilitator  pe Ramona Vlad, redactor-șef Gazeta Râmniceană și membru în echipa Europe Direct Râmnicu Sărat. Acțiunea este programată pentru luni, 22 septembrie, ora 14.00. Jurnalista își propune să aducă în prim-plan rolul rețelelor sociale în accesul la informație al cetățenilor, cu accent pe impactul asupra tinerilor. Auditoriul va putea participa la discuții deschise, interactive și practice, menite să stimuleze gândirea critică și implicarea civică.

Articole similare