Valeriu Sterian
Valeriu Octavian Sterian s-a născut la 21 septembrie 1952, în localitatea Ştiubei, comuna Râmnicelu. Încă din copilărie este puternic atras de muzică. A frecventat Școala nr. 8 din Râmnicu Sărat, apoi în perioada liceului – Liceul „Al. Vlahuță” din Râmnicu Sărat – a început să studieze pianul şi vioara.
Ulterior a cântat la tobe în formaţia liceului, intitulată „Copiii Florilor”, fondată chiar de el, şi cu care a debutat în 1971, tot atunci începând să studieze chitara. Tot în 1971, va fi exmatriculat din liceu, fiind acuzat că a corespondat cu tineri din străinătate. În anul 1972 a venit la Bucureşti, fiind admis la Universitate, la Facultatea de Psihologie.
A cântat alături de Carmen Marin, în duetul „Vali şi Carmen”, la a doua ediţie a Festivalului „Primăvara Baladelor”, obţinând, cu melodia „Nopţi”, premiul pentru Cel mai bun cântec. Ulterior piesa va fi cenzurată, iar Valeriu Sterian o va interpreta sub titlul „Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”. În 1973, Carmen Marin este înlocuită de Carmen Cula, fosta basistă a grupului Catena, în această formulă cei doi interpretând cântece precum „Eroilor noştri”. Urmează o perioadă de concerte în cluburi studenţeşti şi apariţii la Televiziunea Română, până în anul 1975, când Valeriu Sterian va cânta singur.
În 1975, a fost scos la Electrecord, primul său material discografic, intitulat „Muzică folk”, un disc single ce conţinea două piese: „Cu iubirea de moşie” şi „Cântec de oameni”. În acea perioadă, poetul Adrian Păunescu începea organizarea Cenaclului Flacăra, iar Vali Sterian, alături de alţi artişti folk şi rock ai momentului – Mircea Florian, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Sfinx, Pro Musica – vor contribui la apariţia şi popularizarea folkului, în cadrul Cenaclului. În 1978, Sterian scoate, la Electrecord, o culegere folk pe care apare melodia „Amintire cu haiduci”, cea mai cunoscută creaţie a sa alături de „Nopţi”, şi piesa „Eroilor noştri”. În anul 1979 a lansat albumul „Antirăzboinica”, cu piesa omonimă pe versuri de Adrian Păunescu, şi tot atunci va lansa Compania de Sunet, de aici înainte titulatura sub care va cânta fiind „Valeriu Sterian şi Compania de Sunet”. Apoi Valeriu Sterian a părăsit Cenaclul, iar în 1982 lansează albumul „Veac XX”, într-o perioadă în care artistul se reorientează din sfera folkului către rock (hard, baladă şi progresiv). În anul 1984, a compus „Axioma copiilor”, pe versuri de George Ţărnea, piesă cu un stil aparte cu nuanţe reggae.
În anul 1985, formula de concert a Companiei de Sunet devine: Vali Sterian (voce, chitară), Adrian Ilie (chitară), Mihai Teleagă (bas), Doru Istudor (tobe), Liviu Mihalcea (clape). În acelaşi an, apar piesele „Zori de zi”, „Fericire” şi „Speranţe vii”. Au urmat mai multe concerte alături de Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă sau Doru Stănculescu şi participări la marile festivaluri şi gale rock, alături de cele mai importante nume ale genului: Roşu şi Negru, Iris, Holograf, Voltaj, Compact. În sezoanele estivale, susţine numeroase concerte în staţiunile de pe litoralul românesc.
În 1986, Adi Ilie şi Doru Istudor părăsesc Compania de Sunet şi refondează Voltaj, iar până în 1988, componenţa grupului va deveni: la tobe, Marius Keseri, la chitară – Cristian Luca, basist – Laurenţiu Cristea, iar la clape – Radu Bacalu şi Lucian Blaga. În 1989 apare cel mai de succes album realizat de Vali Sterian înainte de Revoluţie şi ultimul editat la Electrecord, „Nimic fără oameni”, care conţine cântece noi precum „Te aştept”, „Zbor în amintiri” sau „Sunt vinovat”, dar şi piese mai vechi.
După revoluţia din acel an, Valeriu Sterian va participa activ la fenomenul Piaţa Universităţii, devenind un reper, un lider de opinie. Între aprilie şi iunie 1998, pe perioada celor 53 de zile cât a durat „Golaniada”, Vali Sterian, alături de Alexandru Andrieș și de Cristian Pațurcă, au oferit suportul muzical principal al manifestațiilor. „Nopți” era unul dintre cântecele de rezistență din Piața Universității, cântat de multe ori de întreaga mulțime în genunchi și cu lumânări aprinse.
În anul 1991, înfiinţează Compania de Sunet S.R.L. şi lansează albumul „Vino, Doamne!”, urmat de „S-a votat Codul penal” (1992), „Evenimentul zilei… şi altele” (1994). În anul 1994, reînregistrează în variantă rock „Amintire cu haiduci”, iar în 1995, la insistenţele sale, Mircea Bodolan revine în muzica folk după o pauză de opt ani, timp în care s-a dedicat exclusiv artei teatrale. După ce Bodolan lansează primul disc de autor, „Rănitul dintre linii”, din anul 1996, Sterian şi Bodolan pun bazele şi participă la creşterea Casei Eliad, care devine în scurt timp principalul loc de întâlnire şi de concerte pentru muzicienii de folk şi nu numai. Totodată, cei doi vor contribui la apariţia revistei „Folk Club Casa Eliad”. În 1997, Vali Sterian cântă pe scena Sălii Palatului împreună cu celebra Joan Baez, iar începând cu acelaşi an, prezintă şi realizează, la Televiziunea Română, împreună cu Victor Socaciu, emisiunea folk „Vânare de vânt”, prin care urmărea promovarea tinerilor muzicieni folkişti. În 1998, Sterian lansează ultimul album al carierei, intitulat „Ruga”, într-o formulă nouă a Companiei de Sunet: Vali Sterian (voce, chitară, percuţie, muzicuţă, pian), Mihai Neniţă (vioară, pian), Dan Pirici (bas), Oliver Sterian (percuţie), Fredy Onofrei (chitară), Gaby Joitoiu (violoncel), Sorin Minghiat (flaut), Mircea Bodolan şi Doru Stănculescu (voci adiţionale).
În toamna anului 1999, Valeriu Sterian a fost implicat într-un accident de circulație pe Bulevardul Gheorghe Magheru din centrul Capitalei, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. A fost arestat pe data de 4 octombrie a aceluiași an, fiind acuzat de ucidere din culpă și conducere a autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, dar a fost eliberat după o lună, considerându-se că poate fi cercetat în stare de libertate.
A fost căsătorit din anul 1976 cu Lucia Sterian, tot psiholog de profesie, care îi va dărui un fiu, Oliver. Valeriu Sterian a murit la doar 47 de ani, la 16 septembrie 2000, în urma unui cancer. Valeriu Sterian, un spirit liber şi integru, a lăsat în urma sa poate cel mai dureros strigăt auzit de români după Revoluţie: „Vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…”. (Preluare „Rador”)
Vasile Cârlova
Poetul Vasile Cârlova s-a născut la 4 februarie 1809, la Buzău. După moartea timpurie a părinţilor, a fost crescut de o soră a mamei, petrecându-şi copilăria la Târgovişte şi la Bucureşti, unde locuiau tutorii săi. Aici a învăţat limbile franceză şi greacă cu un dascăl de familie, avându-l coleg şi prieten pe Grigore Alexandrescu.
A fost remarcat şi susţinut de I. Heliade-Rădulescu, care a publicat în „Curierul românesc” toate cele cinci poezii păstrate de la V. Cârlova: „Ruinurile Târgoviştii”, „Păstorul întristat”, „Înserarea”, „Rugăciune” şi „Marşul”. „Marşul”, scris cu entuziasm patriotic la înfiinţarea oştirii naţionale, vesteşte, în tonul său avântat, poezia paşoptistă. „Creaţia lui Cârlova, romantică, patriotică, a fost cunoscută şi preţuită în epocă (…) Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Heliade şi Gr. Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilităţii artistice” , se arată în „Dicţionarul general al literaturii române”.
„Fluente şi degajate, de o adâncă muzicalitate interioară şi de o mare limpezime, versurile lui Cârlova izvorăsc fără efort, constituindu-se într-o confesiune sinceră şi firească. Aceasta se desfăşoară uneori în ample acorduri minore, ca în poezia elegiacă şi meditativă din <Înserare> sau <Ruinurile Târgoviştii>, prima evocare a trecutului din literatura română”, scrie și „Dicţionarul scriitorilor români”.
În anul 1830, Vasile Cârlova a intrat în oştirea naţională ca sublocotenent de cavalerie, dar, după numai un an, la 18 septembrie 1831, a murit răpus de o boală infecţioasă, în tabăra militară de la Craiova. „Neajungând să-şi fructifice pe deplin propriile virtualităţi, păstrând încă unele convenţii, Vasile Cârlova a deschis, la noi, prin meditaţia şi elegia romantică, drumul unei lirici moderne”, se mai arată în „Dicţionarul general al literaturii române”. (Preluare „Agerpres”)
