FOTO / Jandarmul buzoian Romeo Răileanu a alergat 24 de ore pentru o cauză nobilă

Plutonierul Romeo Răileanu, din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Râmnicu Sărat, este alergător, ciclist și, mai ales, un om dedicat comunității. La sfârșitul săptămânii, el a participat la evenimentul caritabil „Autism 24h”, unde a alergat timp de 24 de ore pentru a sprijini copiii și tinerii cu autism.
Este pentru prima dată când Romeo a făcut parte din echipa Jandarmeriei Române, echipă care continuă tradiția implicării în această inițiativă caritabilă. Din 125 de echipe înscrise, Jandarmeria s-a clasat pe locul 9, iar Romeo a reușit o performanță remarcabilă: 117 km parcurși în 24 de ore, ocupând locul 3 în clasamentul intern al echipei.
„Pentru mine a fost o bucurie să mă pot alătura acestei cauze caritabile, dar și o onoare să reprezint Jandarmeria Buzău, familia din care fac parte”, a spus plutonierul Răileanu.
Pasiune pentru sport și comunitate
Romeo a descoperit alergarea în urmă cu cinci ani și de atunci a devenit nelipsit de la competiții precum Maratonul „Argonauților”, „Xrace” în Munții Siriu, Subcarpați „Trail Run”, Vrancea Montană sau „Dac Warrior”. Un moment de referință pentru el a fost participarea la „Bucharest Marathon”, unde a alergat 42 de kilometri fără oprire, terminând cursa în patru ore.
Pe lângă alergare, este pasionat și de ciclism, iar anul acesta și-a împlinit un vis vechi, participând la evenimentul „Cu bicicleta la mare”.
Empatie și voluntariat
Dincolo de sport și carieră, Romeo se remarcă prin implicarea constantă în viața comunității.
„La fel ca în sport, și aici e nevoie de răbdare, perseverență și dorința de a face bine. Dar satisfacția de a vedea bucuria din ochii oamenilor face tot efortul să merite”, mărturisește Romeo.
A participat la acțiuni de voluntariat prin care a adus culoare și speranță: a pictat o sală de joacă pentru copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului din Râmnicu Sărat și o clădire din cartierul său, muncind luni de zile pentru a transforma zidurile gri într-un spațiu plin de viață.
„Am cunoscut pe cineva care avea o asociație. M-a invitat să pictăm o sală de joacă pentru copii la secția de pediatrie. Apoi a urmat altceva, și altceva… și așa am simțit că trebuie să mă implic. Am pictat o clădire din cartierul meu – trei luni de muncă pe schelă, cu scară și multă răbdare. Dar a meritat. Acum e minunată!”, mărturisește Romeo.
Un exemplu de urmat
Pentru el, Jandarmeria înseamnă atitudine, fermitate și empatie. Și demonstrează acest lucru prin fiecare acțiune: fie că aleargă sute de kilometri pentru o cauză nobilă, fie că dă culoare unor spații dedicate copiilor, Romeo Răileanu este un model de implicare și omenie.
„Oamenii din jur sunt cei care te motivează de fiecare dată. În acest sport este important să faci parte dintr-un grup care să te susțină, cu care să poți să împărtășești această pasiune.”
Jandarmeria Buzău se mândrește cu un astfel de coleg și îl felicită pentru performanța obținută la Autism 24h, dar mai ales pentru felul în care reușește să inspire prin exemplul personal.







