FOTO / Eveniment cultural la „Zestrea Bisoceană” în cadrul Nopții Muzeelor la Sate

Sâmbătă, 6 septembrie, Hub-ul Țărănesc „Zestrea Bisoceană” își deschide porțile pentru o zi plină de descoperiri, relaxare și experiențe inedite. Între orele 12.00 și 21.00, vizitatorii vor putea păși într-un spațiu plin de povești, obiecte și tradiții locale, în cadrul proiectului Noaptea Muzeelor la Sate, iar intrarea este liberă.
Ziua începe cu un tur ghidat al spațiului expozițional, între 12.00 și 15.00. Cei care vor trece pragul hub-ului vor afla povestea obiectelor expuse și a oamenilor locului, povești care dau viață întregului spațiu.
După-amiaza continuă cu ateliere de cusut și țesut la războiul vertical, deschise atât pentru copii, cât și pentru adulți. În paralel, cei curioși și dornici de aventură se pot alătura unei drumeții ghidate pe Vârful Bisoca, o plimbare de aproximativ o oră care dezvăluie peisaje impresionante, cu priveliști ce se întind până la Râmnicu Sărat și Buzău.
Seara aduce filme și documentare care spun povești cu adevărat memorabile. De la 18.00, publicul va putea viziona „Metronom”, un film românesc despre rezistența anti-comunistă prin muzică și despre cum sistemul influența viața oamenilor. Urmează, între 20.00 și 20.30, proiecția documentarului „Letopisețul lui Hrib”, în regia lui Slavomir Popovici, cu introducere de Adina Brădeanu. Documentarul evocă viața lui Toader Hrib, țăran autodidact și muzeograf pasionat, care și-a transformat casa din Arbore, Suceava, într-un muzeu viu al comunității.
Toate activitățile sunt gratuite, iar organizatorii invită pe toată lumea să se bucure de tradiție, natură și cultură, într-o zi dedicată explorării și poveștilor satului.






