Actualitate

Alpinistul buzoian Gabriel Băicuş: „Pun în mâinile nepalezilor sănătatea mea şi a clienţilor”

Reacție fermă a alpinistului buzoian Gabriel Băicuş – primul român care a reuşit performanţa de a escalada două dintre cele mai înalte vârfuri de pe planetă, Everest (8.848 m) şi Lhotse (8.516 m), în puţin peste 24 de ore – în cazul incidentelor cu caracter xenofob cărora le-au căzut victime cetățeni nepalezi care muncesc în România. Într-o declarație pentru „Agerpres”, Băicuș spune că sănătatea sa şi a clienţilor săi este pusă în mâinile şerpaşilor nepalezi de fiecare dată când organizează expediţii în munţii Himalaya, în condiţii extreme.

După ce a reuşit performanţa să urce pe Acoperişul lumii, alpinistul Gabriel Băicuş a început să îşi împartă pasiunea cu alţi iubitori ai înălţimilor, organizând expediţii în cei mai înalţi munţi ai lumii. El spune că orice escaladă poate implica situaţii-limită – la înălţimi de peste 5.000 metri pot interveni avalanşele, se poate instala lipsa de oxigen iar temperaturile negative pot determina degerături, oboseală şi în anumite condiţii chiar şi decesul -, motiv pentru care a cooptat cetățeni nepalezi în echipa sa.

„Sunt nişte oameni care nu caută conflict, sunt oameni paşnici. Din puţinul lor îţi dau şi ţie, sunt oameni foarte primitori, eu i-am angajat în anumite expediţii, pentru că organizez expediţii în Nepal şi sunt partenerii mei de încredere. Am expediţii în Manaslu, pe Everest şi lucrez cu ei, ne bazăm pe ei. Practic, eu pun în mâinile lor sănătatea mea şi a clienţilor mei, pentru că au o răspundere, o responsabilitate, altfel nu i-aş trimite cu clienţii. Colaborăm din anul 2017, sunt foarte serviabili, au fost situaţii în care clienţii nu aveau mănuşi corespunzătoare sau le-au pierdut şi nepalezii le-au oferit din ce aveau ei, să le fie lor bine, în afara faptului că de foarte multe ori le cară din echipament. Şerpaşii asta fac, îţi indică drumul şi te ajută cu greutatea. Au fost multe cazuri când clienţii nu puteau să îşi ducă rucsacul şi a fost preluat de către şerpaşi. Spre exemplu, ghizii montani din Europa într-o proporţie mai mică ajută cu greutatea, în timp ce în Nepal acest lucru se întâmplă destul de des”, a declarat pentru „Agerpres” Gabriel Băicuş.

Alpinistul român apreciază că legăturile sale cu colegii din Nepal au trecut de bariera unei stricte colaborări, fiind legate prietenii strânse. Sunt relaxaţi şi nu ştiu să spună nu, subliniază Gabriel Băicuş. „Lucrez cu ei, trimit constant clienţi în Nepal, în toamna asta am multe grupuri. Anul acesta nu pot merge eu, dar mă vor substitui ei. Pe lângă faptul că avem o colaborare, suntem şi prieteni, au fost în România, au fost în vizită la mine. Când locuiam în Spania au venit şi acolo. Nu sunt oameni violenţi, sunt destul de relaxaţi, nu prea ştiu să spună nu. Ne-am consolidat echipa, stăm în corturi împreună, stăm la masă împreună, facem toate lucrurile acestea”, a mai precizat alpinistul buzoian.

În palmaresul lui Gabriel Băicuş se mai numără, în afară de Everest şi Lhotse, vârfurile Manaslu (8.163 m), Ama Dablam (6.814 m), Mera Peak (6.476 m), Island Peak (6.160 m) sau Lobuche East (6.119 m), toate în Nepal.

Articole similare