Experiență europeană pentru membrii Corului Lyra: „Muzică și Incluziune” la Praga

În perioada 18–23 august 2024, patru voluntare ale Asociației Culturale „Corul Lyra” – Adina Nedelcu, Mariana Dragomir, Manda Iordache și Mirela Pantelimon -, au trăit o experiență de neuitat la Praga, unde au participat la cursul internațional „Arts for the Inclusion of Migrants, Refugees and Disadvantaged Populations”. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului Erasmus+ „Muzică și Incluziune”, proiect prin care Lyra își propune să dezvolte metode pedagogice inovatoare, folosind arta și muzica pentru a facilita incluziunea socială și accesul egal la educație și cultură.
Primele ore ale cursului au fost pline de emoție și curiozitate, pe măsură ce 20 de participanți din șase țări s-au întâlnit pentru a se cunoaște, a prezenta organizațiile pe care le reprezintă și a explora conceptele de „migrație”, „refugiați” și „incluziune”. Voluntarele Lyra au împărtășit misiunea corului și au arătat cum muzica poate uni comunitățile. Apoi, grupul a descoperit centrul istoric al Pragăi printr-un tur ghidat ce a îmbinat informațiile culturale cu reflecții despre diversitate și interculturalitate.
A doua zi a fost dedicată artei ca instrument de incluziune și terapie. Participanții au explorat exerciții de art-terapie, precum „My tree of strength” și „Collaborative painting”, care au ajutat la exprimarea emoțiilor și consolidarea încrederii de sine. Sala de curs s-a transformat într-un spațiu al jocului și bucuriei, prin activități muzicale și de dans ce au creat conexiuni instantanee între oameni. În plus, grupul a analizat bune practici europene de incluziune prin artă: proiectul muzical Refugees for Refugees din Belgia, Cinema for Refugees, proiectul praguez Glass is a Treasure pentru copiii romi și Human Library, unde poveștile „cărților vii” înving prejudecățile, Muzeul Multaka din Berlin. Aceste exemple au arătat că arta, fie ea muzică, pictură, teatru sau povestire, este un instrument puternic de integrare, dialog și solidaritate.
Cursul s-a încheiat cu o zi culturală prin Praga și cu ceremonia de înmânare a certificatelor Europass. Dincolo de diplome, însă, cele patru participante s-au întors acasă cu un bagaj bogat de idei, metode și emoții.
Pentru Asociația Culturală „Corul Lyra”, experiența de la Praga este o confirmare a misiunii sale: aceea de a aduce muzica și arta mai aproape de oameni, indiferent de vârstă, statut sau origine, și de a contribui la o societate mai unită, mai deschisă și mai solidară.



