Politic

Cine este liberalul buzoian care îi dă cu tifla premierului Bolojan

Niciun ministru nu și-a depus declarația de avere pe site-ul guvernului, deși Bolojan le-a cerut acest lucru încă de pe data de 8 august. Premierul a făcut apel la membrii guvernului să își publice declarațiile de avere pentru a da un exemplu. Asta, în contextul deciziei aberante a Curții Constituționale a României, care a constatat că publicarea declarațiilor de avere i-ar putea vulnerabiliza pe politicieni.

„Deși, prin decizia Curții Constituționale numărul 297 din 29 mai 2025 a fost constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii 176/2010, poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice”, se arăta într-un comunicat al guvernului din data de 8 august. „Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, spunea Bolojan pe 8 august.

Peste jumătate dintre miniștrii guvernului Bolojan nu și-au depus nici măcar CV-ul.

  • Miniștrii care și-au depus declarația de avere pe gov.ro – ZERO;
  • Miniștrii care și-au depus doar CV-ul pe gov.ro: Ilie Bolojan, Marian Neacșu, Tánczos Barna, Radu Marinescu, Ionuț Barbu, Dragoș Pâslaru, Diana Buzoianu, Cseke Attila-Zoltán, Demeter András István;
  • Cătălin Predoiu

    Miniștrii care nu și-au depus nici CV-ul și nici declarația de avere pe site-ul guvernului: liberalul buzoian Cătălin Predoiu, Ionuț Moșteanu, Bogdan Gruia, Ciprian Șerban, Alexandru Nazare, Alexandru Rogobete, Daniel David, Oana Țoiu, Florin Manole, Daniel Miriuță.

Un comentariu

  1. Pe cine mai mira ca ministrul uselist face altceva decat trebuie? Bolojan nu are langa el nici macar PNL. De ce? Pentru ca reformele inseamna si pierderea controlului, iar politicienii nostri nu stiu sa faca politica, ci doar sa controleze, sau sa cumpere voturile

Articole similare