Povestea de dragoste și moarte a râmniceanului care s-a aruncat în fața unui camion îmbrățișându-și iubita

O poveste cutremurătoare s-a încheiat în mod tragic marți dimineață, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde doi tineri au fost loviți mortal de un camion. Cei doi erau pietoni şi se aflau pe şosea când a avut loc accidentul, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu. Accidentul a avut loc la kilometrul 41 al A1, pe sensul de mers spre Piteşti, în apropierea localităţii Vânătorii Mici.
„Din primele informaţii, cei doi erau pietoni şi se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroşaţi de un autotren. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SAJ, elicopterul SMURD şi poliţia. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr şi o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora”, a informat ISU Giurgiu.
Tragedia a adus în fața anchetatorilor, încă din primele ore ale cercetărilor, o declarație şocantă a șoferului: cei doi tineri s-ar fi aruncat în fața autotrenului. Șoferul autotrenului spune că fata și băiatul s-ar fi îmbrățișat pe banda de urgență înainte de a păși în fața camionului.
Mărturia acestuia a părut plauzibilă încă de la început, dat fiind că tinerii nu aveau asupra lor actele de identitate şi nici telefoanele mobile și a durat ore bune până ca aceștia să poată fi identificați. După cercetarea la fața locului, oamenii legii au început căutările prin comunele din apropiere, în încercarea de a afla identitatea victimelor.
Abia ieri anchetatorii au reușit să adune date care au aruncat o rază de lumină asupra teribilului accident. Cei doi adolescenți, de 14, respectiv 18 ani, aveau o relație, cunoscută de părinți și de Protecția Copilului, a dezvăluit primarul comunei în care locuia fata. Daniel Badea, primarul din Crevedia Mare, a confirmat că cei doi aveau o relație și că tânărul se mutase cu fata și cu familia ei.
„Noi am fost sesizați în luna mai sau iunie, de către DGASPC Giurgiu, fiind o informare în prealabil de la DGASPC Buzău și o anchetă de la IPJ Buzău. În urma acestor anchete, IPJ Buzău a constatat faptul că acest tânăr în vârstă de 19 ani a întreținut relații intime cu fata care este din comuna mea. Fata, la acea vreme, avea 13 ani și jumătate. Automat a fost sesizat și s-a sesizat IPJ, fiind vorba de un viol, fiind vorba de o minoră. Noi automat am început un raport de anchetă socială prin care am monitorizat întreaga situație și am făcut acest lucru săptămânal”, a declarat primarul localității din Giurgiu unde locuia fata de 14 ani pentru Digi 24.
Primarul a mai spus că a discutat cu părinții fetei înainte de accident și că a fost șocat că aceasta a făcut un test de sarcină la doar 13 ani. „Din discuțiile pe care le-am mai avut cu vecinii, acel tânăr se mutase la ei. Atâta vreme cât familia acceptă aceste lucruri, indiferent de autoritate, nu poate lua niciun fel de măsură, dacă familia nu-și dorește mai mult de-atât”, a mai spus primarul localității în care trăia copila.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău confirmă informațiile primarului din Crevedia Mare. „Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău confirmă faptul că IPJ Buzău a solicitat prezența specialiștilor instituției la audierea tânărului în dosarul în care acesta era cercetat pentru act sexual cu un minor”, a spus pentru Focus FM Loredana Dorobanțu, directorul Direcțiai Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.
Ulterior, cei doi iubiți s-au mutat la familia fetei, în Giurgiu. Doar că între râmnicean și familia fetei ar fi început să apară discuții în contradictoriu. Părinții fetei îi reproșau băiatului că nu muncește, și cum certurile erau tot mai dese, el a decis să se întoarcă acasă, la Râmnicu Sărat, mai spune sursa citată. Nu se știe ce discuții au fost între cei doi iubiți, însă, cert este că marți dimineață, amândoi și-au găsit sfârșitul pe autostradă, după ce s-au aruncat îmbrățișați în fața unui camion care trecea prin zonă.



