S-au găsit bani pentru Umbrărescu. Antreprenorul redeschide șantierele de pe A7

S-au găsit bani pentru a plăti lucrările executate de către firmele lui Dorinel Umbrărescu pe Autostrada Modovei. Antreprenorul român își trimisese în concediu forțat lucrătorii de pe A7, în plin sezon de construcții.
De luni, 18 august, muncitorii UMB ar urma să se întoarcă la muncă. Soluţia la nivel legislativ pentru accelerarea plăţilor restante pentru segmentele de autostradă Focşani – Bacău şi două loturi din Bacău – Paşcani este accesarea componentei de granturi aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Acele suspendări temporare din lipsă de lichidităţi pe care le-am mai văzut în spaţiul public vor înceta, în condiţiile în care s-au găsit aceste norme care să accelereze, practic, acest tip de finanţare. Pentru segmentele cu plăți restante din A7 vor fi alocate 2,1 miliarde de euro din componenta de granturi a PNRR, deci fonduri nerambursabile. Termenele de livrare pentru cele două secţiuni, Focşani – Bacău şi Bacău – Paşcani, sunt înainte de august 2026, deci A7 stă foarte bine şi, odată ce deblocăm fluxurile financiare, nu există motive de îngrijorare adiţionale”, a declarat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.



