Cultură

FOTO / Pronostic al unui specialist în cultură chineză: un râmnicean, potențial candidat la Nobelul pentru literatură

Castelul Pelișor din Sinaia a găzduit evenimentul lansării romanului „Teino Kor” semnat de scriitorul râmnicean Genovel-Florentin Frățilă în prezența a numeroase personalități de marcă ale culturii românești. Impactul deosebit al romanului, dar și prestigiul participanților, au contribuit la un dialog viu și profund, din care a rezultat un consens entuziast: cartea urmează să fie tradusă într-o limbă de circulație internațională, fiind deja deschise discuții privind finanțarea acestui demers.

Romanul, distins cu Premiul I la Concursul Național de Literatură „Ioan Slavici”, organizat de revista „Tribuna” din Cluj-Napoca încă din faza de manuscris, a fost prezentat acum publicului într-un cadru simbolic, în prezența prof. univ. Nicolae Georgescu, reputat eminescolog, Victoria Milescu, poetă, critic literar și traducătoare, Vilia Banta, poetă, Lucian Gruia, critic literar, și Marian Ilie, cunoscut drept „Poetul de Mov”, toți membri ai Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, în mod indirect, printr-o scrisoare adresată autorului, și-a făcut simțită prezența Constantin Lupeanu, scriitor, traducător și sinolog (specialist în studiul istoriei, limbii, literaturii și culturii poporului chinez).

Scrisoarea care a schimbat destinul romanului

De altfel, lecturarea acestei scrisori semnate de Excelența Sa Constantin Lupeanu, fost ambasador al României în China și fost director al Institutului Cultural Român din Beijing, care, din motive de vârstă, nu a putut fi prezent, a stârnit multe reacții,  având un impact puternic asupra celor prezenți.  În scrisoarea citită de Victoria Milescu, autorul mărturisește că acest mesaj „a schimbat radical discuția despre <Teino Kor>” și a dus chiar la acceptul finanțării traducerii romanului.

„Scrisoarea, descrisă ca o veritabilă recenzie, a elogiat în mod special <ingineria epică> a romanului, dialogul subtil dintre istorie și misticism, rolul simbolic al Reginei Maria și al <Florii Vieții>, precum și introducerea unei inedite teorii științifice: <luxsonanța>”, spune scriitorul. Finalul scrisorii, notează în continuare autorul, „a schimbat radical cursul discuțiilor, generând amuzament și conversații entuziaste în rândul auditoriului”. Din acest dialog viu, a reieșit un consens notabil: „Teino Kor” va fi tradus într-o limbă de circulație internațională, deschizând astfel noi orizonturi pentru literatura română contemporană.

Constantin Lupeanu spune în scrisoare că romanul „Teino Kor” de Genovel-Florentin Frățilă este o lucrare complexă, de aproximativ 400 de pagini, care îmbină misterul, romantismul, aventura și reflecția filozofică profundă. În opinia sa autorul explorează ideea perfecționării omului și atingerea armoniei universale prin conceptul inedit de loxonanță , o interconectare cuantică între sunet, lumină și creație.

Cartea reunește elemente de roman, de idei, intrigă polițistă și construcție epică solidă, toate plasate sub tutela spirituală a lui Zamolxe și a unei Regine Maria portretizate magistral ca fiind vizionară, cultă, profund ancorată în valorile și spiritualitatea poporului român. Una dintre ideile suport ale romanului este cea a devenirii umane, sintetizată prin cele trei etape ale Căii Armoniei: Cunoaștere, Iubire și Înțelepciune.

Evocarea poetică a Coastei de Argint, cu Balcicul și Cuibul Solitar al Reginei Maria, adaugă profunzime și sensibilitate unei cărți scrise într-un stil alert, plin de rafinament și înțelepciune ezoterică. „Teino Kor” este considerat un roman excepțional al literaturii române contemporane, iar autorul său, un povestitor de forță, este comparat cu Mihail Sadoveanu și văzut ca un posibil laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Iată scrisoarea lui Constantin Lupeanu:

„Neîntrecutul spirit vizionar al împlinirii destinelor României

În primăvară, imediat după ce am citit romanul <Teino Kor> de Genovel-Florentin Frățilă, am scris un eseu, intitulat <Regina Maria și Coasta de Argint>, fermecat de cartea care se recomanda a <îmbina misterul, romantismul, aventura și explorarea unor teme profunde>. Romanul acesta de patru sute de pagini traversează istoria umanității pe ideea perfecționării omului, ridicarea conștiinței și atingerea armoniei universale printr-un limbaj numit, al loxonanței, adică interconectarea la nivel cuantic a sunetului, luminii, a întregii creații. Romanul abundă în teorii filozofice.

Carte de învățătură, intrigă polițistă, personaje bine creionate. Taina inimii proaspătului romancier Frățilă se prezintă drept unul dintre cele mai reușite romane românești ale acestui început de secol XXI. Intriga, acțiunea și întreaga derulare a vieții descrise în roman stau sub patronajul spiritual al regelui sfânt al dacilor, învățătorul Zamolxe, și al personajului real Regina Maria, Regină a României Mari între anii 1914 și 1927, excelent portretizată, foarte vizibilă, ca într-un film classic. Autorul o prezintă pe drept a fi vizionarul neîntrecut al împlinirii destinului României, prin demersurile pe plan internațional și prin credința sa – <Națiunea noastră trebuie să fie unită în iubire și în credință> -, prin virtuțile proprii și ale neamului peste care a domnit – Credință, Curaj, Cinste, Pietate și desigur Iubirea, care n-a părăsit-o niciodată.

Cum este acest super personaj descris de scriitorul Genovel-Florentin Frățilă? Frumoasă, inteligentă, puternică, un om cult, cu înalt apetit artistic, debordând de eleganță înnăscută, voină, sinceritate. Mamă iubitoare, chiar pătimașă, după propria caracterizare. Ajunsă în România, și-a însușit cutumele, felul de a se purta, datele de esență ale poporului român, cu rădăcini în istoria străveche de până la Zamolxe, pe care o prețuia și cu care se confunda. În roman, Regina Maria este suflul vital menit să împlinească destine și să dezlege mistere….

Cucerește prezentarea în nenumărate ipostaze a teoriei devenirii omului, pornind de la ideea filozofică Floarea Vieții. Scriitorul sintetizează învățăturile lui Zamolxe și ale Reginei Nepereche și definește cele trei etape al Căii Armoniei –  Cunoaștere, Iubire, Înțelepciune.

La fel de realizate sunt capitolele de evocare a Coastei de Argint, teritoriu care a aparținut odată României, cu Balcicul și Castelul Tenha Yurah, Cuibul Solitar, în care s-a retras Regina Maria în ultimii ani ai vieții, unde și-a scris testamentul.

Romanul acesta abundă de pagini care revarsă înțelepciune. Sunt scrise cu măiestrie de maestru, într-un stil alert, sigur în afirmații, cu argumentații în mare parte ezoterice, menținând astfel cota ridicată a acestui roman intelectual prin excelență.

Recomand cu căldură romanul <Teino Kor> sau <Taina Inimii>, de Genovel-Florentin Frățilă. Nu seamănă cu nici o altă scriere a zilelor noastre… Genovel-Florentin Frățilă este un povestitor rafinat, neîntrecut, care a creat un nou tip de roman. Să fim bucuroși că suntem contemporanii unui desăvârșit creator de romane, pe care l-aș așeza lângă Mihail Sadoveanu. De aceea, să nu ne mire dacă el va aduce curând românilor Premiul Nobel pe care îl așteptăm cu toții din 1901 încoace!”.

 

Articole similare