Actualitate
Calendarul zilei – 9 august

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Matia, iar Biserica Romano-Catolică o celebrează pe Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), fecioară martiră, patroană a Europei.
- 1601 – Mihai Viteazul, primul domn al celor trei ţări române (1593-1601), a fost ucis pe Câmpia Turzii. (n. cca. 1550)
- 1848 – Lucrările „Comisiei proprietăţii”, formată din 17 reprezentanţi ai boierilor şi 17 reprezentanţi ai clăcaşilor. După zece zile de dezbateri „Comisia proprietăţii” n-a ajuns la hotărâri finale comune din cauza opoziţiei boierimii. A fost dizolvată de Locotenenţa domnească. (9/21-19/31)
- 1877 – Negocierile privind condiţiile participării armatei române la războiul ruso-turc (Războiul de Independenţă) au fost reluate. Au fost acceptate propunerilebpărţii române: păstrarea individualităţii armatei române, cu o conducere şi o bază de operaţie proprie; trecerea Dunării se va efectua în dreptul portului Corabia, trupele române şi ruse vor constitui o singură grupare, sub denumirea de Armata de Vest, sub comanda domnitorului Carol I. (9/21 aug. 1877)
- 1880 – S-a născut Ioan Lupaş, istoric şi om politic, membru titular al Academiei Române. (m. 3 iul. 1967)
- 1914 – S-a născut compozitorul Alexandru Mandy (Armand Abram Penchas). (m. 10 oct. 2005)
- 1939 – S-a născut pictorul Florin Ciubotaru. (m. 11 dec. 2022)
- 1969 – S-a născut jurnalistul Adrian Ursu.
- 1969 – A murit medicul Constantin I. Parhon, fondatorul şcolii române de endocrinologie, membru titular activ şi preşedinte de onoare (1948-1969) al Academiei Române. (n. 15/28 oct. 1874)
- 1991 – A murit prozatoarea şi pianista Cella Delavrancea. (n. 15 dec. 1887)
- 1994 – S-a dat publicităţii proiectul Programului de privatizare în masă.
- 1999 – Directorul Agenţiei Naţionale pentru Spaţiu şi Aeronautică (NASA), Daniel S. Goldin, s-a aflat în vizită în România, la invitaţia şefului statului român, pentru a vedea eclipsa de Soare. (9-12)
- 2011 – A murit compozitorul şi dirijorul Boris Cobasnian. (n. 9 mart. 1926)
- 2011 – A murit Constantin Stan, scriitor şi publicist. (n. 28 iul. 1951)
- 2012 – Primul post de radio cu transmisie exclusiv digitală, prin transmisie HD Radio şi transmisie stream audio pe Internet – One FM – a fost lansat oficial de SBS Broadcasting Media.
Italia
- 1920 – S-a născut jurnalistul şi scriitorul Enzo Biagi. (m. 6 nov. 2007)
Marea Britanie
- 1805 – S-a născut inginerul Joseph Locke, care, alături de Robert Stephenson şi Isambard Kingdom Brunel, este considerat drept unul dintre principalii pionieri ai dezvoltării căilor ferate. (m. 18 sept. 1860) (220 de ani)
- 1875 – S-a născut compozitorul, dirijorul şi pianistul Albert Ketèlbey. (m. 26 nov. 1959)
Singapore
- 2025 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (Singapore s-a separat de Malaysia şi şi-a declarat independenţa – 1965)
SUA
- 1915 – S-a născut Mareta West, prima femeie astrogeolog. (m. 2 nov. 1998)
- 1925 – S-a născut David A. Huffman, pionier în informatică, cunoscut pentru codificarea sa „Huffman”. (m. 7 oct. 1999)
- 1930 – Personajul de desen animat „Betty Boop”, creat în studiourile Fleishcher Brothers din New York, şi-a făcut pentru prima oară apariţia în filmul animat „Dizzy Dishes”.
- 2000 – A murit economistul de origine ungară John Harsanyi, laureat în 1994 al Premiului pentru Ştiinţe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, alături de John Nash Jr. şi Reinhard Selten, pentru „activitatea de pionierat în analiza echilibrului în teoria jocurilor non-cooperative”. (n. 29 mai 1920)
- 2015 – A murit omul de ştiinţă şi profesorul de John Henry Holland, specializat în ştiinţa computerului. (n. 2 febr. 1929)
Internaţionale
- 1810 – Împăratul Napoleon I a anexat Westfalia (în prezent, regiune a Germaniei), intregrând-o în Primul Imperiu Francez.
- 1945 – A fost detonată asupra oraşului japonez Nagasaki, de SUA, o a doua bombă atomică, numită „Fat Man”, la ora 11:02, ora locală.
- 2025 – Ziua internaţională a popoarelor indigene (ONU)


