Dezinformare pe TikTok despre intrarea României în război

Ministerul Afacerilor Interne semnalează existența unei campanii de răspândire a unor informaţii false, prin care sunt prezentate ca fiind veritabile clipuri realizate cu ajutorul programelor de inteligenţă artificială din care reiese că premierul Ilie Bolojan anunţă intrarea României în război în luna septembrie a acestui an
„Aceste clipuri sunt false și fac parte dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice. Prim-ministrul României nu a susținut astfel de declarații, iar România nu intră în război. Această informare este parte a măsurilor MAI pentru identificarea și combaterea campaniilor de dezinformare care afectează încrederea în instituțiile statului și în oamenii care își fac datoria cu seriozitate. Vă încurajăm să verificați sursele și să nu distribuiți conținut neverificat”, au transmis reprezentanți M.A.I, pe Facebook.
Potrivit MApn, Statul Major al Apărării organizează, în perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX SB-MS-25. Acestea se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare.
„Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități, reiterăm că astfel de exerciții au caracter de rutină și recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale. Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informații referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”, au mai transmis reprezentanții MApN.



