Administrație

FOTO | Mărăcineni: Investițiile continuă pe varianta Administrația Fondului de Mediu

Despre administrația publică a comunei Mărăcineni se poate spune că nu ar fi atât de afectată de sistarea finanțărilor la investițiile atrase pe Programul Național „Anghel Saligny”, pentru că ultima finanțare atrasă, în valoare de aproximativ 150 de miliarde de lei vechi, a fost folosită într-un program de asfaltare a drumurilor de interes local, un proiect ce s-a derulat în mandatul trecut. Una dintre investițiile la zi, prezentată și de primarul Constantin Dumitru pe pagina de socializare a Primăriei Mărăcineni, este și reabilitarea și modernizarea Școlii de Coordonare „Clemența Beșchea” din satul Căpățânești, un proiect a cărui finanțare a fost obținută pe un program dezvoltat de Administrația Fondului de Mediu.

Executivul Primăriei Mărăcineni a avut planificat, imediat după închiderea anului şcolar, un proiect de investiţii pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale de Coordonare „Clemenţa Beşchea” din Căpăţâneşti, demers care a parcurs inclusiv un proces birocratic mai puțin confortabil, cunoscute fiind, de altfel, procedurile de contestare a licitațiilor pentru adjudecarea contractului de execuție. De asemenea, elevii înscriși la această școală vor începe cursurile în noul an de studiu la școlile din satele Mărăcineni şi Potoceni, fiind vorba despre distribuirea a 380 de copii din clasele I-VIII.

„De-a lungul procedurilor birocratice, pentru evaluarea documentaţiei tehnice şi atragerea finanţării am sperat că vom putea folosi la maxim perioada de vacanță, gândul meu fiind la organizarea șantierului chiar de a doua zi după încheierea cursurilor. Ce-i drept, am avut norocul să nu ne confruntăm cu nici o contestație, dar constructorul  a demarat mai greu lucrările. Conform contractului, s-a obţinut un termen scurt pentru execuţie, şase luni, şi sperăm ca în toamna anului viitor elevii de la <Clemenţa Beşchea> să revină acasă”, spune primarul Constantin Dumitru.

Costul total al proiectului pentru reabilitarea acoperişului şcolii de coordonare este de 65 de miliarde de lei vechi, o finanţare obţinută prin Agenţia Fondului de Mediu.  „La Căpățânești, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale <Înv. Clemența Beșchea> au avansat semnificativ, iar transformarea este uimitoare! Ceea ce astăzi este un imens șantier va fi, în curând, o școală din viitor: modernă, sigură, eficientă energetic, primitoare! După cum știți, investim în școală 6,5 milioane de lei, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu și cofinanțat de Primăria Mărăcineni, pentru a le oferi copiilor noștri cele mai bune condiții de învățare: Izolație termică completă; Tâmplărie nouă; Săli de clasă și grupuri sanitare moderne; Acoperiș complet refăcut; Pardoseală nouă; Pompe de căldură; Panouri fotovoltaice pentru un consum eficient și multe, multe altele, de care sperăm să ne bucurăm chiar din toamnă!”, mai spune primarul de Mărăcineni.

Articole similare