Cristian Ionescu, fost redactor-șef la OPINIA, carte-document despre Buzăul interbelic

Am fost dintotdeauna de părere că lucrurile importante – școala, căsătoria, copiii, găsirea unui loc de muncă – trebuie făcute, toate, la timpul lor. Numai că viața dovedește că lucrurile nu stau întotdeauna nici așa cum credem de cuviință, nici așa cum le planificăm. Iar cel mai recent exemplu pe care l-am primit în acest sens este cel al lui Cristian Ionescu, fostul nostru coleg și redactor-șef al cotidianului OPINIA, a cărui lucrare de licență, realizată nu tocmai „la timpul ei” ci la vârsta maturității, s-a transformat într-o carte de excepție la a cărei lansare am avut bucuria să particip la finele săptămânii trecute.
„Parfum de târg interbelic – Viața de zi cu zi a buzoienilor în publicitatea vremii – (1925-1935)” a fost lansată vinerea trecută, la Muzeul Județean, în prezența nu doar a prietenilor, colegilor și colaboratorilor, ci și a unor politicieni locali. La prezidiu au luat loc primarul Constantin Toma, deputatul Petre Emanoil Neagu, Vasile Moraru, primul primar (numit) al Buzăului după Revoluția din decembrie 1989, președinte de onoare al filialei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România, Sorin Burlacu, fost director al Bibliotecii Județene, publicistul Ionel Stănuță, profesorul Ionel Banu, fost director al Colegiului Național „B.P. Hasdeu” și Daniel Costache, managerul Muzeului Județean și amfitrion al evenimentului.
Dincolo de cuvintele rostite la lansare de către invitații din prezidiu și de alți câțiva din public, mie nu îmi rămâne să spun decât că volumul lui Cristian Ionescu face parte atât din categoria celor pe care, o dată ce l-ai început, nu-ți vine să îl lași din mână, ci și dintr-aceea care te obligă la recitire, fiecare revenire la paginile cărții dându-ți ocazia să descoperi lucruri noi despre istoria orașului în care trăim. Pe lângă faptul că avem de-a face cu o lucrare științifică, eu văd în cartea „Parfum de târg interbelic – Viața de zi cu zi a buzoienilor în publicitatea vremii – (1925-1935)” o lectură necesară pentru orice buzoian.
„Vechile reclame din presă oferă o radiografie a istoriei unui oraș și a țării, în general. Ele sunt capabile să ne arate care erau mentalitățile, obiceiurile, preferințele și activitățile celor care au trăit în aceste locuri cu mult timp înaintea noastră. Am completat tabloul Buzăului interbelic cu informații inedite regăsite în articolele vremii, și nu numai, referitoare la viața mondenă a orașului, la casele de toleranță și fetele <cu condicuța>, dar și cele despre personalitățile care poposeau în Buzău, despre infractori și crime celebre sau despre povestea vulturului Ilie, pasărea care anima străzile orașului după ce fusese adoptată de buzoieni. Cercetarea publicității din presa buzoiană din perioada 1925-1935 s-a dovedit o ocazie de a realiza o pagină inedită din istoria orașului, o istorie a comercianților și firmelor locale emblematice în Buzăul interbelic, dar și una a mentalităților, nevoilor, obiceiurilor, posibilităților și limitărilor comunității în acel moment”, este argumentul autorului de pe coperta a patra a cărții, argument pe care îl consider cea mai bună invitație la o lectură captivantă, rezultatul unei munci extrem de serioase și de laborioase. (Foto: Ciprian Sterian)
Cristian Ionescu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A fost redactor al cotidianului OPINIA în perioada 2003-2021, iar din 2012 a deținut funcția de redactor-șef. În perioada 2021-2024 a fost referent la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, iar din 2024 este angajat la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău.



