Cultură

Premieră istorică pentru TopT, cel mai longeviv festival de rock din România

Cel mai longeviv festival de rock din România, „TopT” Buzău, trece în acest an o bornă istorică și se transformă în festival internațional, aducând pe scena buzoiană nume cu greutate din rockul progresiv alternativ european. Ediția din noiembrie 2025 se anunță a fi cea mai ambițioasă de până acum, cu două zile de concerte – pe 21 și 22 noiembrie, începând cu ora 18.00 – care vor rămâne în memoria fanilor rock pentru mult timp.

Organizatorii au anunțat cu emoție și mândrie această nouă etapă: „Dragi prieteni, așa cum v-am <amenințat> de câțiva ani încoace, iată că cel mai longeviv festival național de muzică rock a devenit… internațional. Nu a fost ușor acest drum și le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut – și chiar și celor care au stat pe margine cu critici, fiindcă ne-au împins înainte”.

Line-up exploziv la TopT 2025

Câteva nume mari ale rockului  și-au anunțat deja prezența la festivalul buzoian.

  • Rosalie Cunningham (UK) participă la festivalul din Buzău și  se va afla în premieră absolută în România. Rosalie aduce la Buzău o fuziune magnetică între sonorități vintage și accente moderne. Fosta componentă a trupelor Purson și Ipso Facto, autoarea unor albume premiate și aclamată de critici, vine la „TopT” cu un concert exclusiv. Artista a cucerit scena europeană cu o prezență carismatică și o voce memorabilă, iar anul acesta a lansat cel de-al treilea album solo, To Shoot Another Day. Prezența sa la „TopT” marchează o premieră spectaculoasă pentru publicul din România.
  • O.R.k. (Italia/UK/US) este o altă premieră pentru publicul autohton. O.R.k. este un veritabil supergrup format din muzicieni legendari: Pat Mastelotto (baterist King Crimson), Colin Edwin (ex-Porcupine Tree), LEF (voce/compozitor) și Carmelo Pipitone (chitară). Trupa promovează cel de-al cincilea album,  „Firehose of Falsehoods”, și vine la Buzău cu un show considerat de critici drept cel mai intens și captivant din cariera lor.
  • Martin Turner (UK), legendarul co-fondator al „Wishbone Ash” ajunge la Buzău în cadrul turneului Blowin’ Free Tour 2025, ce marchează 55 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai influente trupe britanice de rock. Cu o trupă excelentă în spate, Turner va interpreta hituri clasice și piese de colecție ale formației care a definit sunetul armoniilor de chitară dublă în rockul progresiv și hard.
  • Agusa (Suedia),  cu o abordare instrumentală unică și o combinație între rock progresiv, jazz, folk nordic și influențe psihedelice,  vine cu o prezență scenică puternică și un sound hipnotic. Trupa suedeză este apreciată în Europa pentru seturile sale lungi, spectaculoase, cu improvizații de flaut și clape care transportă ascultătorul în lumi sonore unice.

Ce ne așteaptă în cele două zile de festival?

„TopT 2025” va avea loc în noiembrie, la Buzău, pe parcursul a două zile încărcate cu muzică live, atmosferă electrizantă și întâlniri memorabile cu artiști de calibru. Detaliile despre program, locație exactă, orele de concert și bilete vor fi anunțate în perioada următoare, dar line-up-ul anunțat deja garantează un eveniment de neratat pentru iubitorii de muzică rock.

„TopT Buzău” păstrează tradiția începută cu decenii în urmă și o duce mai departe, la un nivel internațional. 2025 este anul în care Buzăul devine un punct important pe harta festivalurilor europene de rock. Pregătiți-vă pentru un noiembrie epic!

 

Un comentariu

  1. As trage si eu o fuga iar dupa deja 20 ani. Oare Tolea rateaza Artmania anul asta?

Articole similare