Sănătate

Premieră medicală la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență face un pas important în diversificarea serviciilor medicale oferite pacienților, prin deschiderea primului laborator de somnologie din județ. Noua facilitate va permite diagnosticarea și tratarea tulburărilor de somn, afecțiuni tot mai frecvent întâlnite în rândul populației.

Anunțul a fost făcut de Sorin Pătrașcu, managerul interimar al unității sanitare, în cadrul unei emisiuni locale. Potrivit acestuia, laboratorul va funcționa într-un spațiu dedicat, la etajul al doilea al clădirii principale a spitalului, unde vor fi amenajate patru paturi pentru monitorizarea pacienților pe timpul nopții. „Va fi un cabinet de sine stătător, cu patru paturi alocate, la etajul doi, în clădirea principal a Spitalului Județean. Prin înființarea acestui laborator, vom crește adresabilitatea și veniturile spitalului. Vom atrage un alt tip de pacient din comunitatea buzoiană”, a spus Sorin Pătrașcu la Focus TV.

Somnologia este o ramură medicală în plină dezvoltare, care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul tulburărilor de somn. Laboratorul din Buzău va evalua pacienți cu apnee în somn, insomnii cronice, sindromul picioarelor neliniștite și alte tulburări asociate unei odihne deficitare. Pacienții vor beneficia de monitorizare cu echipamente moderne, iar în doar câteva zile pot primi un diagnostic clar, esențial pentru începerea unui tratament eficient. Deschiderea laboratorului vine într-un context în care incidența acestor patologii este în creștere, pe fondul stilului de viață tot mai stresant și a problemelor de sănătate asociate.

În prezent, cei care au nevoie de investigații pentru tulburări de somn sunt nevoiți să se deplaseze în alte județe, cele mai apropiate centre fiind la București și Bacău. Odată cu inaugurarea laboratorului de la Buzău, pacienții din județ și din zonele învecinate vor avea acces mai rapid și mai ușor la investigații specializate.

Laboratorul de somnologie este parte dintr-o strategie mai amplă a conducerii Spitalului Județean de a dezvolta servicii medicale moderne și de a atrage pacienți prin diversificarea paletei de specializări disponibile local.

 

 

 

Articole similare