Sport

Amical neanunțat

Metalul a remizat luni, cu Poli Iași

Politehnica Iași și Metalul Buzău, colege de eșalon în Liga 2, au remizat, luni dimineață, scor 0-0, în primul lor meci amical disputat în cantonamentul din stațiunea bulgară Bansko. Partida de verificare nu se afla în calendarul buzoienilor, sau cel puțin nu fusese făcută publică de gruparea locală.

Dacă ieșenii au început sâmbătă stagiul de la sud de Dunăre, având perfectate cinci amicale, formația buzoiană este cantonată la Bansko încă de joia trecută și va disputa trei meciuri în țara vecină.

În primul meci test din Bulgaria, antrenorul Politehnicii, Tony da Silva, a aliniat următorul prim 11: Jesus Fernandez – Opriș, Șeroni, Pojar, Stroe – Iancu, Ricardo Farcaș, Denis Ciobanu – Ștefanovici, Istratie, Ghindovean. După pauză au mai evoluat portarul Toma Niga și jucătorii de câmp Umar, Jipa, Offori, Olaru, Ferhaoui, Camara și Ruben Silva.

În ceea ce o privește pe Metalul Buzău, clubul a transmis că Valentin Stan a rulat tot lotul avut la dispoziție.

  • Lotul Metalului în cantonament: Marius Tudorică, Iulian Dinu, Adrian Moldovan, Claudiu Borțoneanu, Răzvan Radu, Dănilă Parfeon, Valentin Dumitrache, Florentin Puiu, Alin Nica, Claudiu Juncănaru, Alberto Olaru, Saim Tudor, Florin Buda, Dănuț Oprea, Florin Opaiț, Mario Tache, Valentin Robu, Costel Toader, Alexandru Oancea, Răzvan Gâțan, Robert Tănase, Yasuhiro Hanada, Marius Păcurar, Vlad Stancovici.

În lotul comunicat de club se observă două  noutăți. Este vorba despre Mario Tache, fotbalist care anul trecut a evoluat la Popești Leordeni, și despre Robert Tănase, mijlocaș venit de la Olimpia.

Azi, Metalul urmează să joace cel de-al doilea amical, cu FK Arkadag (Turkmenistan, câştigătoare a AFC Challenge League în 2025 şi calificată direct în faza ligii a AFC Champions League 2).  Sâmbătă, un nou joc de verificare, cu grecii de la Panserraikos.

Olimpia se va afla în stagiul montan de la Bansko în perioada 10–20 iulie. Deocamdată, clubul nu a comunicat programarea celui de-al treilea amical, așa cum anunțase înainte de stagiul bulgăresc. Este posibil, dată fiind întâlnirea cu Poli, ca agenda meciurilor din programul de pregătire să se rezume doar la cele două întâlniri din această săptămână.

Articole similare