Concert-eveniment cu Ada Milea la Festivalul „BZâmbete”

Buzăul devine în iulie capitala creativității și al umorului inteligent, grație Festivalului de caricatură „BZâmbete” 2025, care revine cu o ediție spectaculoasă, plină de evenimente memorabile. Printre cele mai așteptate momente ale festivalului se numără concertul inconfundabilei Ada Milea, programat vineri, 11 iulie, ora 20.30, la Vila Albatros.
Ada Milea, o prezență unică pe scena artistică românească, aduce la „BZâmbete” un spectacol-concert original, în care interpretează, singură, o mulțime de personaje, amestecând muzica, teatrul, umorul absurd și profunzimea literară într-un stil personal și inimitabil. Vor fi prezentate piese inspirate din „Amintirile” lui Ion Creangă, dar și din creații emblematice precum „Republica Mioritică România”, „Absurdistan” sau „Apolodor”.
Festivalul „BZâmbete” nu înseamnă doar concerte, ci este o celebrare completă a artei grafice și a spiritului ludic. Caricaturiștii invitați vor desena live începând cu ora 17.00, pregătind atmosfera pentru concertul de seară. Iar atelierele zilnice de caricatură, desfășurate între orele 17.00–18.00, oferă participanților șansa de a exersa grafica sub îndrumarea unui profesionist. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac aici
Biletele pentru Festivalul „BZâmbete” pot fi achiziționate AICI:
- Adulți: 50 lei/zi (inclus 2 caricaturi)
- Abonament 2 zile: 80 lei (4 caricaturi incluse)
- Copiii sub 14 ani: Intrare gratuită + 1 caricatură inclusă
Pe lângă concertul Adei Milea de vineri, serile festivalului vor fi animate și de alte momente artistice – sâmbătă, 12 iulie, scena de la Vila Albatros găzduiește un show de stand-up comedy cu Cosmin Bighei & Victor Drăgan, completând programul cu umor contemporan.



