Canicula a alertat Ambulanța de 600 ori în patru zile

Luni, la ora 14.30, Direcția pentru Sănătate Publică Buzău a transmis o situație cu numărul buzoienilor care au apelat la serviciile cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean ca urmare a manifestării unui episod atroce cu temperaturi caniculare, printre cele mai ridicate înregistrate în ultimii ani, dar și ca durată.
În cea de-a patra zi cu temperaturi de-a dreptul ucigătoare, perioada fiind calculată începând cu data de vineri, 4 iulie, autoritățile au emis chiar și o avertizare RO Alert, în încercarea de a determina oamenii să renunțe la deplasări, indiferent care ar fi urgența, exceptând, firește, cazuri în care chiar viața obligă la traversarea unor evenimente tragice sau nedorite.
În toate aceste patru zile, sistemul județean de sănătate a mobilizat, non stop, 19 ambulanțe, care au fost folosite după cum arată situația transmisă de DSP: 170 de solicitări în contul zilei de vineri, 160 de curse pentru ziua de sâmbătă și 130 de solicitări la care s-a răspuns duminică. Luni, 7 iulie, la ora 14.00 ambulanțele efectuaseră 120 de curse. La aceste solicitări au fost alte 16 cazuri în care tot atâtea persoane au primit asistență de specialitate pe stradă, în orașul Buzău (8), municipiul Râmnicu Sărat (3) și orașul Pogoanele (5).



