Educație

Râmnicu Sărat: Colegiul Vlahuță, al treilea pe județ la promovabilitate la Bac

Într-o ierarhizare a liceelor buzoiene, după rata de promovare la examenul de bacalaureat, Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” se situează pe locul al treilea, după Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”. Procentul de promovare a absolvenților liceului râmnicean a fost de 98,73 la sută.

Reprezentanții liceului din Rm. Sărat au comentat rezultatele foarte bune obținute la examenul de bacalaureat din iunie și consideră că rezultatele merituoase nu ar fi fost posibile fără munca și ambiția elevilor, dar și fără implicarea profesorilor și a familiei.

După prezentarea rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat și după soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2 la sută – de la 74,3 la sută la 76,5 la sută. Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidați promovați (plus 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale – 77.805 candidați). Dintre aceștia, 75.662 de candidați provin din promoția curentă, rata de reușită fiind de 81,9 la sută, iar 4.430 de candidați provin din promoțiile anterioare, cu o rată de reușită de 35,8 la sută.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cei mai mulți candidați – 14.004 din promoții cumulate – au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9,49, iar 33 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (plus 9 față de prima afișare).

Pe de altă parte, rezolvarea contestațiilor nu a schimbat semnificativ rezultatele finale ale bacalaureatului, în județul Buzău. Deși au fost depuse 772 cereri de recorectare a lucrărilor, niciun candidat nu a reușit să obțină media 10, cea mai mare medie rămânând 9,96, obținută de un absolvent al Liceului Radu Vlădescu, din Pătârlagele. După contestații, rata de promovare a ajuns la 79,01 la sută, ceea ce înseamnă că au promovat 1.664 de candidați, dintr-un total de 2.106 de elevi prezenți la examen.

Niciun liceu din județ nu a înregistrat o rată de promovare de sută la sută, dar au fost câteva unități de învățământ cu rezultate foarte bune. Pe primul loc se situează Colegiul Hasdeu, cu o rată de  promovare de 99,64 la sută. La polul opus, în trei licee tehnologice din județ nici măcar un candidat nu a obținut diploma de bacalaureat. Este vorba despre Liceul Agricol din Smeeni,  Liceul „Dimitrie Filipescu” din Buzău și Liceul Tehnologic din Pătârlagele.

Articole similare