FOTO / „Heart of RoBots”, întâlnire de suflet la Hasdeu
Mulțumiri pentru susținătorii drumului spre performanță

Înainte de vacanță, elevii echipei „Heart of RoBots” de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” au organizat o întâlnire emoționantă pentru a le mulțumi celor care le-au fost alături și le-au făcut posibilă participarea la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, SUA. Tinerii au obținut acolo o performanță de excepție, câștigând „Motivate Award – locul I”, un premiu ce recunoaște echipele care inspiră prin implicare, colaborare și impact educațional în comunitate.
„Este un premiu oferit echipei care inspiră prin modul în care răspândește valorile FIRST în comunitate, prin implicare, colaborare și impact educațional”, a declarat profesorul Nicu Olăroiu, coordonatorul echipei, la momentul obținerii distincției.
Printre principalii susținători ai echipei s-a numărat și Fundația Comunitară Buzău, care a contribuit semnificativ la realizarea acestui vis. Reprezentanții fundației au participat la întâlnirea de la Hasdeu, unde au fost impresionați de energia și pasiunea tinerilor. „Astăzi, inima comunității a bătut mai tare la Colegiul Național <B.P. Hasdeu>. Echipa de robotică <Heart of RoBots> ne-a invitat să le fim alături ca să mulțumească – cu emoție, cu bucurie, cu ochii plini de vise – tuturor celor care au făcut posibil drumul lor până la competiția mondială din Houston. Dar nu e vorba doar despre roboți. E vorba despre curaj, despre pasiune care se simte în fiecare cuvânt, despre adolescenți care vor să schimbe lumea, despre noi – toți cei care putem să le dăm aripi. Când îi asculți, înțelegi cât de mult contează să fii acolo pentru ei. Să le dai încredere. Să-i sprijini. Să-i încurajezi să-și urmeze visul. Pentru că astăzi sunt elevi cu o pasiune, iar mâine pot fi mentori, specialiști, lideri și modele pentru copiii noștri”, au transmis public reprezentanții Fundației.
Fundația Comunitară Buzău a susținut această călătorie cu 25.000 de lei, sumă strânsă cu sprijinul unor parteneri precum Douglas România, Unimec, Vopsinel.ro, Dasha.ro și, mai ales, prin Fondul „B.P. Hasdeu”, creat de foști elevi ai colegiului și companii locale care aleg să investească în educație.
„Acești tineri nu au dus doar un robot în America. Au dus o parte din visul nostru comun, au dus mândria Buzăului, au dus un exemplu despre ce înseamnă să crești împreună”, au mai adăugat reprezentanții Fundației, exprimându-și recunoștința față de elevii care „ne-au reamintit azi cât de mult înseamnă să fii ascultat, sprijinit, crezut”.
Fundația își reafirmă angajamentul de a sprijini echipa de robotică și în viitor, alături de toți copiii cu pasiuni și visuri mari, prin intermediul Fondului „B.P. Hasdeu”, „pentru ca visurile lor să nu aibă granițe”. Cei care doresc să contribuie la susținerea educației și performanței sunt încurajați să doneze accesând site-ul fundației.
Performanța echipei „Heart of RoBots” este rodul muncii intense, al pasiunii și al unui spirit competițional autentic care definește Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Este, totodată, o dovadă că susținerea comunității poate transforma visele tinerilor în realitate.






