Politic

Câți bani din fonduri publice au primit într-un an Gloria și Metalul

Măsurile de austeritate pe care Guvernul Bolojan le va impune, inclusiv tăierile cu cheltuielile din zona aparatului public, vor afecta inevitabil fotbalul, în particular, și sportul românesc în general. Deja anumiți primari au luat decizia de a tăia finanțările către echipele de fotbal, handbal etc.

Unul dintre exemple este Buzăul, care, prin vocea primarului Constantin Toma, a anunțat că „nu vom mai finanța echipa de fotbal. Nu e normal să cheltuim bani din buget pe salarii într-un sport profesionist. Sper ca această măsură să fie luată la nivel național, de toate celelalte administrații locale din România”.

Echipa de fotbal Gloria Buzău este doar unul dintre cazurile în care statul, prin autoritatea locală, a risipit milioane de euro – 5 milioane de euro doar în precedenții doi ani -, pentru o echipă care s-a clasat ultima la finele campionatului Ligii I, unde a stat doar un an. Dar în situația Gloriei Buzău s-au aflat și se află alte zeci de echipe de pe teritoriul României, care au primit sume enorme, indiferent de eșalonul în care au activat.

Site-ul de specialitate Golazo.ro a consultat toate documentele fiscale ale cluburilor conectate la rețeaua de bani publici din primele două ligi, dar și a celor cinci care au promovat în această vară din Liga a III-a. Concluzia e una incredibilă: aceste cluburi au primit, doar de la bugetul public al României, Ungariei sau de la cel al autorităților locale, peste 60 de milioane de euro pe parcursul anului 2024.

Doar pentru anul trecut, la nivelul primelor două eșaloane există nu mai puțin de 24 de echipe care au încasat bani mulți de la bugetul public, respectiv peste 50 de milioane de euro. Peste un sfert din această sumă o reprezintă finanțarea celor două cluburi din zone cu etnici maghiari, Sepsi și Csikszereda, cărora Guvernul de la Budapesta le-a trimis aproape 14 milioane de euro. În prima ligă, cu excepția lui Sepsi, cele care au primit cel mai mult de la vreo autoritate locală au fost U Cluj (2.500.000 euro), Gloria Buzău (2.400.000) și Oțelul (2.240.000).

În ceea ce privește eșalonul secund, Csikszereda n-a avut rival în privința acestor subvenții. Steaua a fost finanțată direct din bugetul de stat, mai precis de către Ministerul Apărării Naționale, însă bugetul său a fost sub al unui club precum CSM Focșani în anul 2023, când a declarat că a primit 2,9 milioane euro. Dacă, din acest punct de vedere, Gloria se află pe locul al doilea (exceptând echipa maghiară, Sepsi), Metalul se află pe locul 13 în ierarhie, cu 1.050.000 euro (tot exceptând echipa maghiară Csikszereda).

În total, la nivelul celor trei eșaloane fotbalistice, cu precizarea că la Liga III au fost luate în calcul doar cele  cinci echipe care au promovat, suma de ridică la 62,35 milioane euro.

Golazo.ro a calculat și ce reprezintă în fotbalul românesc cele 62,35 milioane de euro, primite de cluburile analizate din partea unor autorități de stat și/sau publice?

  • Contravaloarea a doi ani de drepturi TV din Liga 1, care este de 30,5 milioane de euro (fără TVA) pe sezon;
  • De cinci ori mai mult decât suma cu care s-a ales FCSB de pe urma bonusurilor pentru performanța sportivă din cupele europene din sezonul trecut, care a fost de 12,5 milioane euro;
  • De aproape șapte ori mai mult decât este bonusul de participare pentru orice națională la un turneu final de Campionat European, mai precis 9,2 milioane euro;
  • Mai mult cu 50 la sută decât toate veniturile Federației Române de fotbal pe anul 2024, care au stabilit record all-time și care au fost de 41,6 milioane euro;
  • Mai mult decât au însumat bugetele salariale pe 2024 ale cluburilor FCSB, Rapid, CFR, Craiova, Dinamo, Farul, U Cluj, UTA și Petrolul (puțin peste 60 de milioane de euro).

Articole similare