Actualitate

Cod Galben de caniculă și la Buzău

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru următoarele 24 de ore (24 iunie, ora 10.00 – 25 iunie aceeași oră) Cod Galben de caniculă și disconfort termic și la Buzău.

Valul de căldură se va manifesta în majoritatea zonelor țării. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și vestul țării. Joi canicula și disconfortul termic se vor intensifica.

Reamintim buzoienilor că în perioadele caniculare farmaciile din oraș vor acționa și ca centre de prim ajutor pentru cei care se confruntă cu probleme din cauza căldurii extreme, cum ar fi deshidratarea, insolația sau alte probleme de sănătate care se intensifică în această perioada în special în cazul persoanelor în vârstă.

Oamenii sunt sfătuiți să se protejeze în zilele de caniculă, să nu se expună mult timp la soare, să se hidrateze adecvat și să solicite ajutorul în cazul în care apar simptome ale disconfortului termic

Articole similare