FOTO | Președintele Consiliului Elevilor anunță startul nominalizărilor pentru Gala Elevului Buzoian
Se premiază, pentru prima oară în județ, implicarea civică și voluntariatul

Într-o perioadă în care excelența școlară este, de regulă, măsurată în note și medalii, Andrei Cueru, președintele Consiliului Județean al Elevilor Buzău, propune o schimbare de perspectivă. Susținut de Fundația Comunitară Buzău, Andrei organizează prima ediție a Galei Elevului Buzoian, pe 20 iunie, ora 19.00, la Sala Mare a Consiliului

Județean, un eveniment menit să aducă în prim-plan implicarea civică și voluntariatul. „Scopul galei este să scoatem la lumină persoanele care se implică în comunitate. Suntem obișnuiți ca elevii ce participă la olimpiade să fie premiați, dar nu suntem obișnuiți ca elevii ce se implică în comunitate să fie premiați și încercăm să scoatem la suprafață și aceste valori importante”, a explicat Andrei Cueru.
Astfel, Consiliul Județean al Elevilor Buzău lansează această inițiativă inedită menită să aducă în prim-plan oamenii și organizațiile care transformă educația locală: „Gala Elevului Buzoian”. Evenimentul, organizat în premieră în județul Buzău, își propune să recunoască public excelența, implicarea și colaborarea din comunitatea educațională buzoiană.
Până pe 16 iunie 2025, ora 23.59, toți cei interesați sunt invitați să nominalizeze elevi, profesori, părinți, directori sau parteneri educaționali care s-au
remarcat prin inițiative valoroase și impact pozitiv în școli și în comunitate.
Nominalizările pot fi completate accesând formularul oficial pe care îl găsiți AICI.
Nominalizările sunt deschise până pe 16 iunie: „Până pe 16 iunie formularul este deschis, oricine poate nominaliza pe oricine, fără limită de număr de persoane nominalizate”. Importanța justificării nominalizărilor este subliniată clar: „Pentru fiecare opțiune selectată există o serie de întrebări strict pentru categoria respectivă. Acolo se prezintă cumva justificarea”. Membrii activi ai Consiliului Județean al Elevilor Buzău nu pot fi nominalizați; eventualele propuneri în acest sens vor fi considerate nule.
Gala nu se limitează doar la elevi: „Da, sunt mai multe categorii. Vom premia și elevi, și cadre didactice, și ONG-uri. Pentru fiecare categorie există niște criterii”, a detaliat Cueru, precizând că există „zece categorii: cinci pentru elevi, una pentru profesori, una pentru directori, una pentru părinte – agent al schimbării, una pentru partener educațional al anului și una pentru vocea comunității, adică pentru o persoană din afara sistemului educațional, dar care sprijină inițiativele”.
Andrei Cueru spune că ideea a pornit din dorința de a transforma un bilanț formal de activitate al Consiliului Județean al Elevilor într-un eveniment cu impact comunitar: „Ne-am gândit să încheiem anul școlar cu o activitate în care să prezentăm bilanțul Consiliului Județean al Elevilor. Am realizat ce potențial ar putea avea evenimentul de încheiere de an. Noi nu ne încheiem mandatul, dar încheiem prima jumătate a mandatului. Am considerat că este nevoie să venim cu ceva nou în comunitate”.
Un partener important în organizarea galei este Fundația Comunitară Buzău, despre care Andrei spune că „se implică în cadrul evenimentului și ne sprijină și pentru achiziționarea de trofee”. În privința participării, Andrei a precizat: „Fiind organizat evenimentul într-o zi de vineri, mare parte chiar și cei din rural vor ajunge dacă ținem cont de precedentele evenimente organizate de Consiliul Județean al Elevilor; colegii din județ au ajuns la evenimentele noastre, mereu, poate chiar mai mulți decât cei din municipiu”.
Evenimentul promite să aducă împreună o comunitate largă de susținători ai educației: „Acum se va ține la Consiliul Județean și sala este mult mai mare. Noi de obicei ne desfășurăm activitatea la Iazul Morilor”. Sprijinul primit din partea autorităților locale este important pentru succesul galei: „De la Consiliul Județean avem sala. Am discutat cu domnul vicepreședinte Costin Stanciu să facă parte din juriu, pentru că este un tânăr într-o funcție publică care ne poate ajuta și poate fi și un model pentru elevi (…) De fiecare dată când avem nevoie, Fundația Comunitară ne ajută. Discutăm îndeaproape”, a încheiat Andrei, subliniind esența parteneriatului care face posibilă această gală – o recunoaștere sinceră a celor care inspiră, educă și susțin generația de mâine.
O poveste a motivației personale
Dincolo de organizare, povestea lui Andrei Cueru este una care reflectă motivația personală și angajamentul față de comunitatea școlară: „E o misiune destul de dificilă pe care mi-am asumat-o, dar au avut un foarte mare rol în această misiune chiar elevii, pentru că atunci când am preluat această poziție de interimar, nu aveam de gând să candidez. Din momentul în care am preluat ca interimar mi-am dat seama că dacă nu îmi exercit atribuțiile voi
dezamăgi un număr mare de persoane”.
Spiritul său de inițiativă s-a manifestat constant, în diferite proiecte: „Am avut o campanie în care am încurajat mersul la vot și absența de la vot am asimilat-o cu absența de la liceu” și „am avut sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți, unde un număr record de 130 de elevi au venit să se formeze”.
Despre impactul implicării directe în educație, Andrei recunoaște: „Cu siguranță mi s-au schimbat perspectivele și din postura de elev, dar și perspectivele de viitor. E o mare diferență dintre mine de acum un an și mine de acum”. Pregătirea nu vine doar din școală, spune el: „M-am pregătit eu. Am avut șansa să particip la foarte multe mobilități Erasmus+ prin asociații. Totodată, am participat la summituri, la forumuri cu oameni din toată lumea”.
Pentru viitor, Andrei Cueru își menține deschise opțiunile între profesia de profesor sau politolog: „Oscilez între câteva domenii de studii. Mi-aș dori să studiez în continuare științe umaniste și sociale și să devin profesor sau politolog. Dar nu o să renunț niciodată la partea de proiecte educaționale”.
Dincolo de Consiliul Elevilor, Andrei continuă să se implice în alte organizații: „Consiliul Județean al Elevilor nu este singura structură în care mă implic și activitățile consiliului nu sunt singurele la care particip. Mai particip și fac parte din activități ale altor ONG-uri la care mă duc cu drag, nu din obligație”. Prima experiență de voluntariat l-a marcat profund: „Prima activitate în care m-am implicat a fost în clasa a IX-a, când am avut oportunitatea de a pleca cu liceul la Parlamentul European și acolo mi s-au deschis alte perspective”.



